Birourile permanente ale celor două Camere se întâlnesc pentru a stabili calendarul învestirii noului Guvern (VIDEO)

Publicat: 28 10. 2019, 08:42
Sursă foto: hepta.ro

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se reunesc luni, începând cu ora 12:00, pentru a stabili calendarul de învestitură a noului Guvern, transmite Agerpres.

Conducerile celor două Camere trebuie să stabilească:

  • Dată la care va avea loc audierea în comisiile permanente de specialitate a viitorilor membri ai Cabinetului Orban
  • Ședinţa comună a celor două camere în care să fie prezentat programul de guvernare şi votul de învestitură

Joi, premierul desemnat, Ludovic Orban, a depus la Parlament lista viitorului Cabinet, precum şi programul de guvernare. În plus, a cerut preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului ca marţi (29 octombrie) să fie programate audierile miniştrilor desemnaţi. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, potrivit Regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului.

De asemenea, a cerut că iar miercuri (30 octombrie) să fie convocate cele două Camere pentru acordărea votului de încredere Guvernului. Pentru a trece de Parlament, Guvernul are nevoie de 233 de voturi favorabile.

Lista miniştrilor propuşi de premierul desemnat Ludovic Orban este următoarea:

  1. Vicepremier – Raluca Ţurcan
  2. Ministerul Finanţelor Publice – Florin Cîţu
  3. Ministerul Afacerilor Interne – Marcel Vela
  4. Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu
  5. Ministerul Justiţiei – Cătălin Predoiu
  6. Ministerul Apărării Naţionale – general Nicolae Ciucă
  7. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Turismul – Virgil Popescu
  8. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor – Lucian Bode
  9. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Adrian Oros
  10. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Costel Alexe
  11. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei – Ion Ştefan
  12. Ministerul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloş
  13. Ministerul Sănătăţii – Victor Sebastian Costache
  14. Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Cristina Monica Anisie
  15. Ministerul Culturii – Bogdan Gheorghiu
  16. Ministerul Tineretului şi Sportului – Marian Ionuţ Stroe
  17. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – Violeta Alexandru

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.