Asociația „Dăruiește Viața” îi răspunde Gabrielei Firea: Documentul care demonstrează că terenul pe care e construit spitalul e al statului român și nu al Primăriei / Care este povestea din spatele proiectului (VIDEO)
EXCLUSIV ONLINE // Fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață” au organizat joi o conferință de presă în care au explicat exact proiectul în care sunt implicate pentru construirea unui spital pentru copii bolnavi de cancer.
„Muncim de câteva luni de zile alături de medicii de la Spitalul Marie Curie și de managamentul spitalului la un masterplan. Vrem să facem un spital la standarde europene pentru că nu poți să faci medicină de secolul XXI pe o infrastructură de secolul târziu. Acest masterplan pe care îl lucrăm împreună cu medicii și împreună cu arhitecta noastră și cu specialiștii din străinătate constă în refacerea de la zero a Spitalului Marie Curie”, a afirmat Carmen Uscatu.
Asociația Dăruiește Viața îi răspunde Gabrielei Firea
La rândul său, Oana Gheorghiu a arătat că acum este planul este pentru reconstrucția întregului spital pentru că statul român a eșuat.
„Ne propusesem să renovăm Spitalul Marie Curie, clădirea existentă, dar în noiembrie 2018 a apărut o hotărâre de Consiliu General prin care Primăria se angaja 13 milioane de euro pentru a consolida Spitalul Marie Curie. Ne-am bucurat deși în sufletul nostru eram sceptice că am mai văzut hotărâri ale Primăriei și a Consiliului General. Astăzi suntem la un an distanța și nici măcar un fir de praf nu s-a mișcat din clădirea Spitalului Marie Curie. Așa că ne-am așezat la masă și am discutat ce trebuie să facem pentru că nu putem construi un spital care într-o parte sunt condiții de an 2019 și în partea cealaltă unde tot copii bolnavi sunt să fie condiții de secolul trecut. (…) Cea mai bună soluție care a ieșit din aceste discuții, pentru că nu am fost de capul nostru ci împreună cu șefii de secții și managementul, a reieșit nevoia de a construi încă o clădire pe care să o interconectăm cu clădirea deja ridicată și la care acum se realizează instalații, compartimentele și fațada. Așadar noi facem un spital, de fapt refacem un spitalm Marie Curie, care e un spital donat de polonezi, iar statul român nu a făcut mare lucru în spitalul acesta”, a arătat Oana Gheorghiu.
În fața atacurilor politicienilor în fruntea cu primarul general Gabriela Firea, cofondatoarea asociației a subliniat că acest spital ce va fi construit nu aparține altcuiva decât statului român, clădirea nou construită fiind donată Spitalului Marie Curie care își va desfășura activitatea aici.
„Acest spital nu ne aparține nouă. Ni s-a pus la dispoziție un teren, nu ni s-a dat sub nicio formă ca să fim foarte clari, nici statul român, nici doamna Firea, nici Primăria Generală, nici Consiliul General, nu ne-a dat nouă un teren ci ne-a pus la dispoziție un teren pe care facem o construcție care la final va aparține, va fi donată Spitalului Marie Curie. Proprietarul este Marie Curie”, a subliniat Oana Gheorghiu.
Asociația „Dăruiește Viața” a demonstrat și cu documente cum Gabriela Firea manipulează opinia publică și a arătat că terenul primit pentru construcție apărea în cartea funciară ca fiind al statului român și nicidecum al Consiliului General al Municipiului București.
„Cea mai mare provocare a reprezentat-o tocmai terenul (…) Din acest document veți vedea ce scria pe extrasul din cartea funciară. Dacă vă uitați jos la proprietar și acte scrie statul român. Nicidecum Consiliul General al Municipiului București cum a susținut doamna Gabriela Firea. Habar nu a avut doamna Gabriela Firea despre acest teren la acel moment. Și bătălia noastră care a durat 4-5 săptămâni a fost să constituim statul român pentru că nimeni nu știa cine este. Cam așa au mers lucrurile și am bătut din nou la porți închise și am aflat că trebuie să obținem un document de la Ministerul Finanțelor, o aprobare de la Primăria Sector 4 și am ajuns la CGMB care ne-a dat un acord să dărămân niște clădiri vechi, niște ruine aflate pe acest teren. Acesta este adevărul. Doamna Gabriela Firea trăiește într-o poveste. Da, astăzi, în extrasul de carte funciară din acest an apare CGMB pentru că după această bătălie a noastră s-a făcut ordine în documentele administrative. Până atunci era un haos! Acesta este statul român, un haos”, a afirmat Oana Gheorghiu.