Avocatul Poporului: Sancțiunile aplicate celor care parchează regulamentar pot fi decise doar de Guvern, prin lege

Avocatul Poporului: Sancțiunile aplicate celor care parchează regulamentar pot fi decise doar de Guvern, prin lege
Foto: oltenasul.ro

Avocatul Poporului contestă la Înalta Curte de Casație și Justiție hotărârile Consiliului Local prin care sunt stabilite sancțiunile aplicate celor care nu parchează regulamentar. Acesta susține că asemenea decizii pot fi luate doar de Guvern, prin lege.

„Potrivit unei orientări jurisprudențiale majoritare, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate  neregulementar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit evz.ro.

Astfel, cei care au fost amendați pentru parcări ilegale pot obține în judecată anularea deciziilor și pot primi despăgubiri dacă au achitat taxele de recuperare a mașinilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție