Avocatul Poporului recomandă CNAS să urgenteze introducerea noilor tratamente pentru hepatita C, ca urmare a primirii mai multor petiții din partea pacienților

Avocatul Poporului recomandă CNAS să urgenteze introducerea noilor tratamente pentru hepatita C, ca urmare a primirii mai multor petiții din partea pacienților
Foto: jurnaldevrancea.ro

Avocatul Poporului recomandă Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate  să urgenteze procedurile de introducere a noilor tratamente privind hepatita C, precizând că a primit 40 de petiţii de la pacienţi, în care petenţii reclamă lipsa de reacţie a autorităţilor cu privire la introducerea noilor terapii. Aproximativ 5.000 de pacienţi cu hepatită C vor putea primi aceste noi terapii, anunța președintele CNAS, Vasile Ciurchea în data de 8 iunie.

„Avocatul Poporului a emis o Recomandare către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin care cere să ia de îndată măsuri de aplicare a prevederilor OUG nr. 12/2015, referitor în special la urgentarea procedurilor de încheiere a contractului între unul din deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a noului produs privind tratarea hepatitei C şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condiţiile legii. Recomandarea a fost emisă ca urmare a faptului că CNAS nu a prezentat şi o «Foaie de parcurs» privind implementarea noului program referitor la tratarea hepatitei C, în condiţiile intrării în vigoare a OUG nr. 12/2015”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, citat de Mediafax.

În urma acestor petiţii, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi s-a adresat Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

„Întrucât nu s-a primit niciun răspuns de la ANMDM, Avocatul Poporului a dispus, în data de 6 mai 2015, efectuarea unei anchete. Din conţinutul Minutei încheiate cu ANMDM şi a documentelor puse la dispoziţie de aceasta au rezultat următoarele aspecte: Autoritatea nu a răspuns adreselor Avocatului Poporului întrucât a aşteptat finalizarea programului de introducere a noilor tratamente privind hepatita C – secvenţa de program ce ţine exclusiv de ANMDM (s-a transmis ulterior şi un răspuns oficial)”, a precizat sursa citată.

Ordinul nr. 387/2015 al ministrului Sănătăţii asigură cadrul legislativ pentru implementarea Programului privind tratarea patologiilor infecţioase, transmisibile, cu impact major asupra sănătăţii publice, inclusiv privind aplicarea noilor tratamente pentru hepatita C. În baza acestui Ordin, în lunile aprilie şi mai, preşedintele ANMDM a emis decizii prin care s-a autorizat posibilitatea includerii condiţionate în listă a patru medicamente din gama noilor tratamente privind hepatita C, a precizat Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului s-a adresat în luna mai şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a solicitat un raport detaliat cu privire la stadiul implementării noului program referitor la tratarea hepatitei C şi o „Foaie de parcurs” privind implementarea noului program. Din răspunsul primit şi din documentarea făcută de Avocatul Poporului a rezultat că Ministerul Sănătăţii a numit Comisia de expertiză în domeniu, căreia i s-a solicitat transmiterea în regim de urgenţă a numărului de pacienţi eligibili pentru fiecare terapie în parte, iar CNAS a elaborat o nouă metodologie de achiziţie a medicamentelor pe sistemul „Cost – Volum”/ „Cost-Volum-Rezultat”.

„Întrucât CNAS nu a prezentat şi o «Foaie de parcurs» privind implementarea noului program privind tratarea hepatitei C, a fost emisă Recomandarea sus-menţionată şi s-a cerut CNAS să informeze Avocatul Poporului cu privire la măsurile întreprinse”, se mai arată în comunicatul citat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)