La două zile după ieșirea ALDE de la guvernare, Renate Weber atacă Codul Administrativ la CCR: Prin această ordonanță, Dăncilă câștiga bunăvoința primarilor, la schimb pentru pensii speciale

La două zile după ieșirea ALDE de la guvernare, Renate Weber atacă Codul Administrativ la CCR: Prin această ordonanță, Dăncilă câștiga bunăvoința primarilor, la schimb pentru pensii speciale
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

EXCLUSIV ONLINE // Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat miercuri la Curtea Constituțională ordonanța de urgență a Guvernului privind Codul Administrativ. Această decizie vine fix la două zile după ce ALDE, partid în care a fost membru și Weber, a decis ieșirea de la guvernare.

Întrebată de reporterul B1.ro despre temeiul acestei sesizări, Renate Weber a declarat: „Noi, în limbajul juridic, dar mă feresc să il folosesc, sunt excepții extrinseci și intrinseci. Extrinseci sunt acelea, cum vă spuneam eu, de urgență, situație extraordinară, raporturile Guvernului cu Parlamentul, iar din momentul în care Curtea spune că acestea sunt așa, atunci e declarat neconstituțional în integralitate. Rețineți însă că pe chestiunea, nu le mai spunem pensii le spunem indemnizații speciale, pe chestiunea aceasta curtea s-a pronunțat deja. S-a pronunțat și a spus că este o chestiune de opțiune politică, de decizie politică. Dacă aș fi putut să vă dau câteva exemple le prindeam în excepția pe care am trimis-o, de asta ne-am limitat la aceste trei puncte„.

Codul Administrativ a fost criticat pentru articolul prin care premierul le dă, cu dedicație, pensii speciale aleșilor locali: primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene.

Practic, premierul Viorica Dăncilă își asigurase sprijinul liderilor din teritorii prin aceste măsuri.

Prevederea li se aplica tuturor primarilor și viceprimarilor care au ocupat aceste funcții începând din 1994. Inclusiv aleșii locali condamnați, dar nu pentru fapte de corupție, ar fi primit acești bani în plus, pentru care nu au cotizat.

CCR a stabilit încă din 2016 că pensiile speciale pentru primari sunt neconstituționale.

În urmă cu aproximativ o lună, Renate Weber arătase că a primit zece petiții, atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice, prin care i se solicită să atace la Curtea Constituțională (CCR) ordonanța de urgență de adoptare a Codului Administrativ, iar instituția pe care o conduce analizează textul acesteia.

Analiza sesizărilor prin care sunt invocate argumente de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă, presupune parcurgerea unui act normativ extrem de complex (638 de articole prin care sunt aduse modificări consistente cadrului legal) și identificarea eventualelor vicii de constituționalitate prin raportare la legislația incidentă asupra căreia operează modificări actul normativ. Este o activitate laborioasă, care necesită timp, cu atât mai mult cu cât presupune și analiza jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Concluziile analizei de constituționalitate vor fi comunicate atât petenților cât și publicului”, se preciza într-un comunicat de presă transmis de Avocatul Poporului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`