Avocatul lui Traian Băsescu: Nu se teme de justiție. Va veni de câte ori va fi convocat

Publicat: 11 09. 2015, 14:06
Foto: B1 TV

Claudiu Dinu, avocatul fostului președinte Traian Băsescu, a declarat vineri că acesta nu se teme de justiție.Totodată, avocatul a arătat că în declarația dată procurorilor, acesta și-a reafirmat poziția că este nevinovat în dosarul în care este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu afirmațiile sale la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea.

„A făcut o declarație, s-a apărat și și-a reafirmat poziția că este nevinovat cu privire la fapta pentru care este acuzat în cazul de față amenințarea. (…) Nu se teme (n.r. — de dosar), nu se teme de justiție, v-a spus-o și dânsul în nenumărate ocazii. Va veni, după cum observați, de câte ori va fi convocat (…) Sunt acte de procedură, dosarul urmează procedura legală”, a afirmat apărătorul lui Băsescu, citat de Agerpres.

Parchetul va decide ce urmează în continuare, potrivit lui Claudiu Dinu.

„Este o decizie (n.r. trimiterea în judecată) care va aparține procurorului de caz, care va decide ce are de făcut în continuare raportat la materialul probator de până în acest moment. Poate mai administrează probe, poate să dea soluție într-un sens sau celălalt, asta nu pot să vă spun. (…) Vom depune toate probele care, în opinia noastră, justifică faptul că dl. președinte este vinovat de infracțiunea pentru care este acuzat de Parchet în acest dosar”, a completat acesta.

Fostul președinte, Traian Băsescu, a ajuns vineri, în jurul orei 12:00 la Parchetul General în dosarul în care este urmarit penal pentru ameninţare la adresa senatoarei Gabriela Firea. Acesta a fost audiat timp de o oră. (Detalii AICI)