Avocatul lui Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă se plânge că a aflat din presă că cei doi clienți ai săi au calitatea de inculpați în dosarul exploziilor de la Crevedia / Solicitarea făcută de avocatul Florin Cojocaru către Parchetul General

Publicat: 06 09. 2023, 08:58
Actualizat: 06 09. 2023, 09:01
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, patronii firmei Flagas, reținuți de procurori marți seara în dosarul exploziilor de la Crevedia, au calitatea de inculpați. Asta înseamnă că sunt considerați de procurori principalii responsabili ai tragediei.

Solicitarea avocatului celor doi inculpați

În acest context, avocatul Florin Cojocaru, apărătorul celor doi susține că a aflat în timpul audierilor de la sediul Parchetului General că situația juridică a lui Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă a fost schimbată din cea de suspecți, în cea de inculpați și că urmărirea penală vizează și o persoană juridică având sediul în Caracal.

Potrivit unei cereri depusă la dosar de către avocatul Florin Cojocaru, consultată de B1TV.RO, apărătorul susține că a aflat din presă că Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au devenit inculpați în dosarul exploziilor de la Crevedia, în consecință a solicitat Parchetului General să elibereze o copie a comunicatului de presă transmis de procurori.

Avocatul precizează în cerere că, aflându-se la sediul Parchetului General la audieri împreună cu cei doi clienți, a observat pe site-ul G4media despre comunicatul Parchetului General. În consecință procurorii au pus la dispoziție comunicatul în care este anunțată reținerea lui Ionuț Doldurea și a lui Cosmin Stângă.

„În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea a doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal).

Totodată, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o persoană juridică, societate comercială cu sediul social în municipiul Caracal, județul Olt, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin. 1 și 2 Cod penal.

Comunicatul Parchetului General

Din cercetările efectuate până în prezent, în ordonanța din data de 4 septembrie 2023, a fost reținută următoarea situație de fapt:

În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea „Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule”, indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița.

Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanșator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment (ultima decedând în cursul zilei de azi) și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile și mobile, precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă.

În cauză s-au efectuat patru percheziții (la sediile a două persoane juridice și domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”.