Bogdan Vlad, avocatul lui Gigi Bcali a declarat, vineri, că latifundiarul ar putea fi mutat la Penitectiarul Poarta Albă deoarece relațiile acestuia cu conducerea Penitenciarului Jilava sunt deteriorate, relatează Mediafax.
Totodată, avocatul a precizat că nu deține detalii referitoare la această situație.
„Nu ştiu, nu ştiu dacă îl mută. Se pare că da. Nu am detalii şi elemente suficiente ca să spun dacă îl mută. Oricum, relaţiile sale cu conducerea acestui penitenciar sunt destul de deteriorate. Era o comisie de la Ministerul de Justiţie… Păi nu vedeţi ce se întâmplă? Cu sancţiuni, pentru ce să-l sancţioneze? A venit, nu ştiu pentru ce. Probabil că a făcut o cerere să fie mutat, el Gigi. Este posibil să fi făcut. Bine ar fi să fie mutat, pentru toată lumea„, a afirmat Vlad.
Potrivit avocatului, posibile tensiuni în Becali și conducerea penitenciarului ar fi cauzate de sancțiunea primită de finanțatorul Stelei, de a nu mai participa la activități sportive și culturale pentru că a folosit cartela unui alt deținut pentru a telefona în afara închisorii.
„Aşa a rămas la judecătorul delegat. Doar o lună amânare să iasă la muncă. Treaba asta pentru care a fost sancţionat nu este nici în regulament trecută, ca abatere. Că a folosit o cartelă a altui deţinut, pe un număr aprobat de penitenciar, evident cu acordul deţinutului respectiv şi pentru un scop privind rezolvarea unor probleme legat de acte de caritate. I s-a spus iniţial că nu este niciun fel de problemă din partea conducerii, după care a fost sancţionat„, a mai declarat Bogdan Vlad.
Sancțiunea primită a fost deja contestată de către avocații lui Becali.