Avocatul Artin Sarchizian, despre gafa majoră a polițiștilor în cazul crimei de la Sibiu: O greșeală impardonabilă, care descalifică anchetatorii. Ancheta ar fi trebuit să fie nepublică, n-ar fi trebuit să știe nici cerul, nici pământul (VIDEO)
Avocatul Artin Sarchizian a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru, unde a vorbit despre gafa majoră a polițiștilor în cazul crimei de la Sibiu. Avocatul este de părere că a fost o greșeală imensă că au fost furnizate date cu privire la anchetă, în spațiul public, „ancheta ar fi trebuit să fie nepublică, n-ar fi trebuit să știe nici cerul, nici pământul”.
“O greșeală impardonabilă, care descalifică anchetatorii. Spun asta, referindu-mă nu neapărat la faptul că au greșit adresa sau persoana, pentru că într-adevăr, se poate greși. Nu ai toate datele, te îndrepți către o persoană care nu are niciun fel de implicare, după care stabilești că, într-adevăr, este nevinovat, este total neimplicat, dar în momentul în care ieși cu surle și trâmbițe în media și spui ‘am prins suspectul’. Îmi aduc aminte că în zilele respective chiar se făceau detalii de genul ‘chiar a recunoscut o parte’, și așa mai departe.
Cu alte cuvinte, te mândrești în public că l-ai prins pe făptaș sau pe unul dintre făptași. Aici mi se pare că este greșeala, repet, este impardonabilă, iar această greșeală produce cel puțin două efecte, din punctul meu de vedere. Pe de o parte, scade încrederea cetățenilor în organele de aplicare a legii, ceea ce este extrem de grav, iar pe de altă parte, și aici cred că trebuie subliniat cu două linii, mă gândesc cam ce e în mintea făptașilor, văzând la televizor că s-au îndreptat, cu aproape cu televiziunile să-l aresteze pe nefericitul acela, spunând, ‘uite făptașul’.
Cât or fi râs aceștia în sinea lor sau or fi făcut glume. Ceea ce evident că întărește rezoluția lor în fapta pe care au săvârșit-o și, sigur, în continuarea ascunderii bunurilor. Eu sunt absolut convins că este un stres fantastic față de cei care instrumentează acest caz, dar asta, zic eu, că nu scuză greșeala. Repet, ancheta ar fi trebuit să fie nepublică, n-ar fi trebuit să știe nici cerul, nici pământul, poate doar așa, un mic comunicat că a fost cineva identificat, dar nu să ieși ,să spui ‘gata, l-am prins’. Aici, este greșeala, repet, nu că au greșit adresa, într-adevăr se întâmplă. Numai cine nu muncește, nu greșește, așa este.
Ar mai fi de subliniat un aspect. Omul acela acuzat nu numai că a fost traumatizat prin faptul că a fost luat pe sus și a devenit vedetă peste noapte, ci a fost și agresat, ceea ce mi se pare foarte grav. Indiferent ce ar fi săvârșit sau este suspectat că ar fi săvârșit, n-ai voie să-l agresezi. Deci aici este vorba de o purtare abuzivă din partea celor care au pus în executare mandatul, respectiv de aducere sau ce mandat o fi fost el acolo. Într-adevăr, faptul că participă mai mulți lucrători de poliție ar putea reprezenta o scuză, dar să nu uităm un lucru.
Toată acestă anchetă este coordonată de un procuror. Procurorul este stăpânul anchetei penale, urmăririi penale. El ia deciziile radicale, el ia deciziile importante și el trebuie să poarte și răspunderea, apropo de răspunderea magistraților în general.”