Avocații lui Adrian Năstase vor cere în cursul zilei de joi amânarea executării pedepsei cu închisoarea. Ion Cazacu, unul dintre avocaţii fostului premier Adrian Năstase, a declarat că joi dimineaţa că echipa de apărători se va reuni pentru a declanşa alte proceduri în justiţie. Avocatul a explicat că executarea pedepsei ar putea fi amânată cu maximum 3 luni de zile.
„În situații excepționale se poate amâna executarea pedepsei. Este vorba de o amânare trei luni, dar dacă sunt folosite și alte argumente în cerere, instanța poate avea în vedere și alt termen. Cererea pe care o să o formulăm poate primi o amânare de maximum 3 luni”, a declarat Cazacu.
Conform unor surse, cei doi poliţişti care au dus mandatul de punere în executare şi care au fost martorii tentativei de suicid, sunt audiaţi la aceatsă oră. Şi membrii familiei Nastase ar urma să fie audiaţi.
Adrian Năstase a fost adus de urgență la Spitalul Floreasca, miercuri noapte, după ce a încercat să se sinucidă cu o armă calibru 9 milimetri, pe care o deținea legal.
Potrivit poliției, fostul premier ar fi încercat să se împuște în cap, însă glonțul a fost deviat de agenții aflați la domiciliul său. Năstase a ajuns la spital cu o plagă latero-cervicală, aproape de vena jugulară.
Vezi AICI mai multe detalii despre tentativa de suicid a lui Adrian Năstase
Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”.
Vezi AICI sentința dată în cazul fostului premier Adrian Năstase.