Șoferul care a intrat cu mașina într-un grup de pietoni în apropierea localității 2 Mai este în stare de șoc, spune avocata care îl reprezintă. Aceasta a transmis că regretă cele întâmplate și că nu era consumator de droguri.
„Atitudinea lui e una de regret profund. E în stare de șoc. Plânge și îi pare rău, bineînțeles. Părinții încearcă să ia legătura cu familiile victimelor, pentru a le ajuta. Am înțeles că sunt două persoane vătămate la spital și urmează să ia legătura cu aceștia pentru a-i ajuta în vederea ușurării situației.”, a declarat avocata pentru digi24.ro.
Avocata celui care a luat 2 vieți a negat vehement acuzațiile privind consumul de droguri al tânărului. Ea a subliniat că acesta nu se încadrează în tiparul unui consumator de droguri și că nu este o persoană care să aibă acces la resurse financiare mari.
„Nu este tipul de persoană care s-a vehiculat în zona online. Nu este fiu de beizadea, așa cum s-a vehiculat, părinții nu sunt oameni cu bani care nu au ce face cu ei și îi dau copilului să-și cumpere droguri„, a adăugat avocata.
Avocata a dezvăluit că tânărul a recunoscut consumul de droguri în acest caz particular. Cu toate acestea, acesta ar fi fost primul contact cu astfel de substanțe, iar consumul a avut loc în cadrul unei petreceri din Vama Veche. Ea a specificat că tatăl băiatului nu se afla în Vama Veche în acel moment.
În această tragedie, doi tineri au pierdut viața în localitatea 2 Mai din Constanța, în timp ce alți trei au suferit răni grave în urma impactului. Șoferul, în vârstă de 19 ani, care consumase trei tipuri de droguri, a părăsit locul accidentului fără să acorde asistență și a fost ulterior reținut pentru o perioadă de 24 de ore.