Avocata Crenguţa Leaua, numită vicepreşedinte al Curţii Internaţionale de Arbitraj, de la Paris: Este pentru prima dată când printre vicepreşedinţii instituției se numără un român
Avocata Crenguţa Leaua a fost numită vicepreşedinte al Curţii Internaţionale de Arbitraj, de la Paris, informează Mediafax.
Crenguţa Leaua va prelua funcția de la 1 iulie, acesta fiind prima dată când unul dintre cei 17 vicepreședinți ai Curții este român.
„Este pentru prima dată când în lista vicepreşedinţilor Curţii Internaţionale de Arbitraj ICC Paris se regăseşte un jurist dintr-o ţară din Europa de Est, alta decât Rusia. Această numire vine după încheierea unui mandat de trei ani ca membru al Curţii, perioadă în care m-am străduit să am o implicare concretă şi semnificativă în activitatea acestei instituţii arbitrale”, a transmis Crenguța Leaua într-un comunicat citat de Mediafax.
Crenguţa Leaua este conferenţiar universitar titular la Academia de Studii Economice Bucureşti şi cadru didactic asociat în cadrul programului de masterat în Arbitraj Comercial organizat de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Este arbitru cu experienţă în peste 100 de cazuri, fiind inclusă pe listele de arbitri ale curţilor de arbitraj de pe lângă camerele de comerţ şi industrie din România, Austria, Polonia, Bulgaria şi Slovenia, precum şi din Kuala Lumpur si Shanghai. De asemenea, este listată ca arbitru la Centrul de Arbitraj şi Mediere al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (Geneva). Leaua este avocat în cadrul „Leaua & Asociaţii”, fiind specializată în domeniul arbitrajului comercial internaţional, cu experienţă amplă şi în arbitrajul privind investiţiile străine.
Curtea Internaţională de Arbitraj ICC Paris este cea mai importantă instituţie arbitrală la nivel global. Curtea este condusă de un preşedinte, secondat de 17 vicepreşedinţi, acoperind teritorial toate continentele. Rolul principal al Curţii este de a asigura administrarea arbitrajului în bune condiţii, cu respectarea drepturilor părţilor şi cu scopul asigurării recunoaşterii şi executării hotărârilor pronunţate de tribunalele arbitrale.
Pentru mandatul 2015-2018, la conducerea instituţiei a fost desemnat francezul Alexis Mourre.