Avocat Darius Vâlcov: A avut o reacție pe măsura personalității sale
Avocatul fostului ministru de finanțe, Darius Vâlcov, a declarat vineri, că acesta a avut o reacție pe măsura personalității sale în timpul audierilor de la sediul Direcției Naționale Anticorupție, informează B1 TV.
Avocatul a mai subliniat că nu crede că termenul cu desconspirarea este potrivit.
Darius Vâlcov s-a prezentat vineri la DNA, acolo unde a fost audiat. La ieșire, acesta a spus că nu face justiție la televizor.
Anterior, potrivit unor surse, s-a aflat faptul că Vâlcov deținea peste 100 de tablouri semnate Tonitza, Picasso, Renoir sau Grigorescu.
Vâlcov a depozitat tablourile la patru persoane de încredere, atât în București, cât și în Olt. (Detalii AICI)