Avionul Germanwings prăbuşit în Franţa avea 25 de ani vechime

Avionul Germanwings prăbuşit în Franţa avea 25 de ani vechime
Foto: ibtimes.co.uk

Avionul Airbus A320 care s-a prăbuşit, marţi, în sudul Franţei, cu 150 de persoane la bord, avea o vechime de 25 de ani, destul de vechi comparativ cu vârsta medie de nouă ani a flotei Lufthansa. Conform Les Echos, avionul a fost dat în folosinţă la 29 noiembrie 1990.

Cu toate că acesta este primul accident care implică un avion al companiei Germanwings, filiala low-cost a Lufthansa, pentru compania mamă este însă al treilea accident de acest tip. În 1993, Lufthansa a pierdut un avion Airbus A320 în Polonia, scrie cotidianul francez.

În ceea ce privește accidentul de marţi, acesta este cel mai grav produs pe teritoriul francez din 2000, avionul fiind cel de-al patrulea  A320 prăbuşit în Franţa.

 A320 este modelul Airbus cel mai vândut, în peste 5.000 de exemplare, şi tot atâtea comenzi sunt încă neonorate. Totuși de la darea sa în funcține în 1998, 22 de avioane A320 s-au prăbuşit în întreaga lume. De asemena, acesta este şi avionul cel mai folosit de companiile low cost.

Avion Airbus A 320, prăbușit în sudul Franței, avea 150 de persoane la bord, dintre care 144 de pasageri și șase membri de bord. Secretarul de stat în ministerul Transporturilor a confirmat că nu există supraviețuitori.Ultima verificare a avionului a fost făcută în martie 2013. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`