Un avion TAROM a fost reținut temporar la sol, în Amsterdam, de o companie olandeză specializată în recuperarea compensațiilor pentru pasagerii afectați de anulări și întârzieri, deoarece TAROM nu a plătit compensații stabilite prin hotărâri judecătorești între 2017 și 2021.
Compania olandeză a anunțat că a reținut aproape 8.000 de litri de combustibil. „După ani întregi de solicitări, nu a avut altă soluție decât să recurgă la sechestrarea a 7.841 de litri de combustibil dintr-un avion TAROM, pentru a asigura despăgubirile datorate pasagerilor afectați”, a transmis aceasta, potrivit boardingpass.ro
După incident, echipajul a informat conducerea TAROM, care a transferat suma restantă către compania olandeză.
Compania olandeză a mai transmis că există circa 100 de pasageri cu drepturi de compensație față de TAROM: „Sperăm că acest sechestru va asigura că și acele cazuri vor fi plătite rapid, fără sa fie nevoie să mergem la extreme”.
Incidentul a avut loc pe 25 octombrie, avionul circulând pe ruta Amsterdam – București. Acesta a decolat spre București o oră și jumătate mai târziu.
Pe 30 octombrie, reprezentanții TAROM au confirmat incidentul, dar au ținut să precizeze că nu au fost contactați de compania olandeză și nu au primit notificări prealabile privind acțiunea de sechestrare.