Avioanele private poluează cu 5,3 milioane de tone de CO2, în Europa, de două ori mai mult decât acum doi ani
Cercetătorii au descoperit că anul trecut în Europa, numărul zborurilor jeturilor private a crescut cu 64%, iar cantitatea de emisii de CO2 s-a dublat.
Persoanele vulnerabile ajung să sărăcească din cauza creșterii prețurilor la combustibil, chiar dacă n-au provocat crizele
Potrivit Greenpeace, în ultimii trei ani, avioanele private au emis un total de 5,3 milioane de tone de CO2, din cauza numărului mare de zboruri, care de la aproape 119.000 în 2020, au ajuns la 573.000, în 2022, scrie Euronews, citat de Rador.
„Este extrem de nedrept ca bogații să poate strica în acest fel clima”, a declarat Thomas Gelin, militant pentru transportul UE la Greenpeace.
Potrivit lui Gelin, persoanele vulnerabile ajung să sărăcească din cauza creșterii prețurilor la combustibil, chiar dacă „au făcut extrem de puţin pentru a provoca aceste crize”.
Majoritatea zborurilor private au fost efectuate către Franța, Marea Britanie și Germania – cele mai mari și mai bogate națiuni din Europa – și pe distanțe de mai puțin de 750 km.
Avioanele private au emisii semnificativ mai mari decât alte mijloace de transport.
O călătorie pe o distanţă medie produce o cantitate de CO2 echivalentă cu cea a unei mașini pe benzină care parcurge de 16 ori traseul Paris, Roma.
Greenpeace solicită guvernelor și Uniunii Europene să interzică avioanele private și zborurile pe distanțe scurte acolo unde există deja o legătură feroviară rezonabilă.
„Poluarea rezultată din bunurile de lux trebuie să fie prima care să dispară, motiv pentru care trebuie să interzicem avioanele private”, consideră Gelin.
Miliardarii sunt de un milion de ori mai responsabili pentru emisiile de gaze cu efect de seră
În noiembrie, Oxfam a descoperit că miliardarii sunt de un milion de ori mai responsabili pentru emisiile de gaze cu efect de seră decât o persoană obișnuită.
Potrivit raportului întocmit de Greenpeace, anul trecut, cea mai aglomerată rută pentru avioanele private din Europa a fost Paris-Londra, cu o medie de nouă zboruri pe zi.
Cu toate acestea, această rută are o conexiune feroviară directă și regulată, care conectează cele două capitale în mai puțin de două ore.
Guvernul francez face presiuni ca Uniunea Europeană să înăsprească regulile privind avioanele private, zborurile pe distanțe scurte și zborurile foarte ieftine.