Avertizare meteo generală, pentru perioada 27 – 31 mai. Instabilitate atmosferică accentuată până la sfârşitul lunii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare specială pentru intervalul 27 mai – 31 mai. Astfel, în perioada miercuri, ora 12.00 – duminica, ora 23.00 se anunță instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Aceasta se va manifesta prin averse, căderi de grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii.
Instabilitate atmosferică accentuată până la sfârşitul lunii mai
Vremea va rămâne instabilă la nivelul întregii țări pe durata următoarelor cinci zile, cu averse, grindină şi descărcări electrice,cu averse, grindină şi descărcări electrice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.
Temperaturile maxim vor fi în jur de 21 de grade, iar spre finalul săptămânii se vor atinge 23 – 25 de grade. De asemenea, valorile minime vor oscila între 10 şi 12 grade.
Cum va fi vremea în fiecare regiune în parte, până la data de 31 mai
Până la începutul verii vom avea parte de o vreme destul de răcoroasă cu averse de ploaie frecvente, anunță meteorologii.
Vremea până pe 31 mai, în Muntenia
Regimul termic diurn va fi caracterizat de o vreme răcoroasă. Media maximelor va fi de 19-22 de grade, iar nopțile se vor înregistra între 7-9 grade. Instabilitatea atmosferică va fi în creștere, iar pe arii extinse vor fi ploi, local însemnate cantitativ.
Vremea până pe 31 mai, în Moldova
Vremea va deveni răcoroasă, chiar rece în timpul dimineților, cu medii ale valorilor maxime de 17-19 grade și minime ce vor scădea spre 6 grade. Se vor semnala averse locale.
Vremea până pe 31 mai, în Transilvania
Vremea va fi schimbătoare. Temperaturile vor varia între 20 și 24 de grade. Temperaturile minime vor oscila, marcând o scădere accentuată, spre 4 – 8 grade. Probabilitatea pentru manifestări caracteristice instabilității atmosferice va fi ridicată.
Vremea până pe 31 mai, în Banat
Maximele pe regiune se vor situa între 23 și 25 de grade. Mediile minimelor se vor încadra între 10 și 14 grade. Vor fi mai ales fenomene specifice instabilității atmosferice.
Vremea până pe 31 mai, în Crişana
Valorile maxime mediate pe regiune vor varia între 19 și 22 de grade. Temperaturile minime vor fi în general cuprinse între 8 și 10 grade. Probabilitatea să plouă pe arii mai extinse va fi ridicată. În general ploile vor fi asociate unor manifestări de instabilitate atmosferică.
Vremea până pe 31 mai, în Maramureş
La nivelul regiunii se vor înregista maxime cuprinse între 18 și 20 de grade. Temperaturile minime vor câborî până la 4-6 grade. Vor fi ploi cu cantități de apă însemnate.
Vremea până pe 31 mai, în Dobrogea
Mediea valorilor maxime va fi de 20 de grade, până spre 23-24 de grade la finalul intervalului. Evoluția va fi asemănătoare și pentru temperaturile minime, media acestora urmând să ajungă din nou la 13-14 grade. Cu o probabilitate destul de ridicată, vor fi averse posibil însemnate cantitativ.
Vremea până pe 31 mai, în Oltenia
Nopțile vor fi răcoroase, cu temperaturi de 8-9 grade. Ziua nu se va depăși temperatura de 20 de grade. Instabilitatea atmosferică va fi în creștere. Vor cădea ploi pe arii extinse, în general însemnate cantitativ.
Vremea până pe 31 mai, la munte
Maximele termice vor fi în jur de 10 grade, iar minimele, vor fi în general de 0-2 grade. După acest interval se vor înregistra ușoare variații, însă tendința temperaturii va fi de creștere, spre medii ale maximelor de 14 de grade și de 6 grade pentru minime.