Vremea continuă să fie capricioasă şi în următoarele două zile.
ANM a emis miercuri o avertizare meteo de vreme rea pentru Bucureşti şi 12 judeţe din ţară, cu intensificări ale vântului ce pot depăşi 60-65 km/h. Iniţial, avertizarea viza doar 7 judeţe plus Capitala, însă ulterior avertizarea a fost extinsă.
Avertizarea este valabilă pentru intervalul orar 08:50-17:50 şi vizează Municipiul Bucureşti şi judeţele Buzău, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Constanţa şi Tulcea. Pentru Constanţa şi Tulcea, avertizarea este valabilă până la ora 17:10.
Prognoza meteo pentru perioada 18-20 aprilie
În ţară
Miercuri, vremea se va menţine în general instabilã şi se va rãci uşor. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse şi descãrcãri electrice. În sud-estul şi nord-vestul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local, mai ales spre searã. În zona montanã înaltã, trecãtor, vor mai fi precpitaţii mixte. Pe arii restrânse cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindinã. Vântul va avea intensificãri în regiunile sud-estice şi la munte, dar în timpul ploilor şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade.
Joi, presiunea atmosferica va fi în creştere, exceptând nord-estul, unde se va menţine scăzută. Vremea va fi instabilã în nordul, centrul şi estul ţării. La munte, se vor semnala înnorãri accentuate, averse şi descărcări electrice. Cerul va fi variabil şi izolat vor fi ploi de scurtã duratã în toată ţara. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în regiunile sudice şi în zona montană. Temperaturile minime se vor situa între 0 şi 10 grade, iar cele maxime între 10- 20 de grade, în Lunca Dunãrii urcând până la 22 de grade.
În Bucureşti
Miercuri, vremea se rãceşte uşor. Cerul va avea înnorãri temporare şi trecãtor vor fi averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat şi cu unele intensificãri. Temperatura maximã va fi de 16-17 grade. Presiunea atmosferica este de 743 mmHg.
Joi, presiunea atmosferica va fi în creştere şi în capitală. Cerul va fi mai mult înnorat, cu condiţiie de aversă. Vântul va sufla moderat, iar temperaturile se vor situa între 7 şi 18 grade.