Avertizare meteo: Cod galben de ceață în zonele din Muntenia și Moldova
Meteorologii au emis sâmbătă o atenționare cod galben de ceață pentru Muntenia și Moldova, valabilă până la ora 13:45. Potrivit ANM, se vor semnala condiții de ceață, care ar putea crea probleme în trafic.
La această oră circulația pe Autostrada București-Pitești șii Autostrada Soarelui se desfășoară cu dificultate.
Meteorologii aduc însă și vești bune. Vremea va ţine cu cei care petrec revelionul afară. Deşi vor fi precipitaţii în mai toată ţara, în ultima zi din 2011, temperaturile vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade. Cei aflaţi la munte se vor bucura de stratul de zăpadă deja depus şi vor putea avea parte chiar de ninsoare proaspătă pe pârtii. Pentru cei care se aşteaptă trecerea dintre ani în Bucureşti, meteorologii anunţă doar chiciură şi ceaţă.
În noaptea de Revelion, temperaturile se vor situa în preajma valorii de 4 grade, iar bucureştenii ar putea vedea şi câţiva fulgi de nea în cazul în care se vor afla afară pentru spectacolul de artificii de la miezul nopţii. In prima zi din noul an, termometrele arătă cifre uşor mai ridicate in toata tara, iar la munte va ninge