Medicii avertizează că nu trebuie să le lăsăm hainele la uscat în casă pentru că ne putem îmblnăvi de plămâni, a potrivit unica.ro.
Vaporii care se ridică în timpul procesului de uscare a rufelor în cameră cauzează sănătății. Doctorii atrag atenția asupra faptului că ne putem îmbolnăvi de plămâni, mai exact de aspergiloză, o boală pulmonară infecțioasă provocată de o specie de fungi denumită Aspergillus fumigatus.
Mai mult, și persoanele care își usucă hainele pe radiator pot dezvolta ciuperci și infecții pulmonare din cauza mucegaiului care se formează ca urmare a umezelii.
„Mi-am dat seama că este grav și după aceea am început să mă pun pe picioare, la scurt timp de la vizita la medic, care mi-a spus că am aspergiloză pulmonară cronică. Mi-a prescris medicamente speciale pentru combaterea fungilor”, a povestit unul dintre pacienți, care obișnuia să-și usuce hainele pe radiator în sufragerie.
Hainele uscate pe radiator ridică nivelul de umiditate la peste 30 la sută și poate crea condiții ideale pentru dezvoltarea mucegaiului.
”Un teanc de haine proaspăt spălate conține aproximaiv doi litri de apă, care se evaporă în cameră. Majoritatea dintre noi suntem imuni la aceste infecții, cu ciuperci care se dezvoltă în astfel de condiții sau au organismul mai puternic și pot lupta cu aceste infecții. Totuși sunt și persoane care suferă de asm sau alergii și pentru care un astfel de mediu poate fi extrem de dăunător. Nici pentru pacienții cu cancer, tratați cu chimioterapie, nu este indicat un astfel de mediu, pacienții cu SIDA sau alte boli autoimune. Aceștia sunt vulnerabili în fața ciupercilor, iar fungii le pot provoca aspergiloză pulmonară. Este o boală care poate provoca o afecțiune incurabilă și chiar una cronică sau mortală la nivelul plămânilor”, este avertismentul dat de profesorul David Denning, care recomandă să uscăm hainele la aer curat, afară sau în uscător.