După câteva zile călduroase și cu mai puține ploi, meteorologii anunță o nouă răcire a vremii.
Începând de miercuri, 18 iulie, vremea va deveni instabilă, iar temperaturile scad în cea mai mare parte a țării.
La amiază și seara vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, mai ales la deal și la munte, Nici celelalte zone nu vor scăpa de averse, dar ploile nu vor avea accente de furtună.
De asemenea, săptămâna viitoare debutează la fl, cu ploi și temperaturi ce nu vor depăși 30 de grade celsius.
O lună iulie atât de instabilă și răcoroasă nu s-a mai resimțit în România de mulți ani. În luna lui cuptor,d e regulă, temperaturile nu scad la amiază sub 30d e grade Celsius, iar anul acesta am avut maxime chiar și de 24-25 de grade. Nopție au fost, de asemena, răcoroase, cu puțin peste 10 grade în mare parte din țară.