Averea senatorului PSD Ovidiu Donțu, anchetat de DNA într-un dosar privind atribuirea unor contracte: Șase apartamente și depozite bancare de 19.000 de euro

Averea senatorului PSD Ovidiu Donțu, anchetat de DNA într-un dosar privind atribuirea unor contracte: Șase apartamente și depozite bancare de 19.000 de euro
Foto: romaniatv.net

Senatorul PSD Ovidiu Donțu, vizat în ancheta DNA are depozite bancare de 60.000 lei și 19.000 euro, potrivit declarației de avere din luna iunie 2014.

Împreună cu soția, acesta deține și alte patru apartamente în Suceava și Botoșani, dintre care trei sunt moștenit, iar unul cumpărat prin vânzarea de părți sociale ale unei farmacii, dar și două microapartamente în Suceava, plus un credit de 15.000 de euro cu data scadentă în 2021, potrivit Mediafax.

Senatorul are acțiuni în valoare de 500 de lei la Apulum SA și altele în cuantum de 100 de lei la Bucovina Turism SA.

În ceea ce privește veniturile, acesta câștigă anual de la Senat 58.908 lei.

Donțu este preşedinte executiv al filialei judeţene Suceava a PSD şi preşedinte al filialei municipale a partidului.

Acesta este anchetat alături de președintele Consiliului Județean Iași, Cătălin Nechifor, într-un dosar care are legătură cu atribuirea unor contracte.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`