Avere nejustificată: O apropiată a lui Neculai Onțanu, director la Primăria Sector 2, avere fabuloasă. ANI a sesizat instanța
Directorul Direcţiei Calitate, Comunicare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei Sectorului 2, Mariana Georgescu, a fost prinsă de Agenția Națională de Integritate cu o avere fabuloasă pe care nu o poate justifica. Este vorba de 1.055.755,19 de lei, diferență între averea dobândită și veniturile realizate de aceasta.
Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Mariana Georgescu, se arată într-un comunicat ANI.
Aceasta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, se mai arata in comunicatul ANI.
Mariana Georgescu este o apropiată a lui Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2 din Capitală, cercetat și el pentru fapte de corupție.