Avarie la rețeaua de apă potabilă din Prahova: Peste 18.000 de oameni sunt alimentați de pompieri cu cisternele

Publicat: 17 12. 2016, 14:35
Foto: bzi.ro

Peste 18.000 de persoane din patru localități din Prahova au rămas fără apă la robinete în urma unei defecțiuni la o conductă magistrală apărută încă de marți, informează Mediafax.

Oamenii sunt alimentați în momentul de față cu apă potabilă din cisterne de către pompieri.

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a anunțat că pompierii au fost solicitați sâmbătă dimineața să aducă apă în patru localități.

“Asigurăm transportul de apă potabilă cu patru cisterne, a câte 5000 de litri fiecare, în Păuleşti, Băicoi, Dumbrăveşti şi Plopeni”, a declarant Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

Potrivit acesteia pompierii primesc în continuare solicitări, aceștia mergând cam de cinci ori în aceste localități pentru a duce apă potabilă.

Prefectura județuluiPrahova declară căavaria s-a produs pe conducta de aducţiune de la Vălenii de Munte, pe tronsonul Dumbrăveşti – Movila Vulpii, în zona Găgeni.

Aceștia mai susțincă avaria a pornitsub o casă iar din această cauză remedierea problemei s-a îngreunat.

“Marţi, 13 decembrie, s-a produs această avarie. Sunt două oraşe afectate şi două comune, în total aproximativ 18.500 de persoane neavând apă potabilă”, a declarat prefectul din Prahova.

Potrivit acestuia s-a găsit o soluție iar intervenția ar urma să fie finalizată luni.

“Problema este în curs de rezolvare. Am vorbit chiar acum o oră cu responsabilii. Au introdus un tub acum, trebuie să-l prindă. A fost problema legată de piesele de îmbinare între metal şi plastic, dar s-a găsit o soluţie. S-a montat un tub ca să nu se intervină sub imobil”, a mai precizat prefectul județului Prahova.