Autostrada București-Pitești, cea mai aglomerată autostradă din România va intra în reparații capitale pe un segment de 42 de kilometri între Vânătorii Mici și Căteasca, potrivit unui proeict de hotărâre de Guvern.
Investiția este estimată la un miliard de lei, în condițiile în care ultima reparație capitală a fost efectuată în anul 2000.
A 1 București -Pitești este cea mai aglomerată autostradă din România cu o medie zilnică anuală de 40 000 autovehicule. Spre comparație secțiuni pe DN 1 București-Otopeni și DN 1 Cluj Napoca-Florești au 50 000/60 000 autovehicule/zi, iar Centura Capitalei A 1- DN 7 sau DN 2 E 85 -Centura Buzău 25 000 autovehicule.
Investiția pentru modernizarea sectorului dintre Vânătorii Mici (Giurgiu) și Căteasca (Argeș) include trei loturi, primul în județul Giurgiu și o lungime de 5 kilometri, al doilea lot, cel mai lung, în județul Dâmbovița de 31 kilometri, iar al treilea în Argeș, de aproape 6 kilometri. Pentru reparațiile capitale din județele Argeș și Giurgiu (loturile mai scurte) lucrările vor dura 24 de luni, iar pentru lotul lung din Dâmbovița durata este de 48 luni. Lucrările se referă la decopertarea straturilor asfaltice pe grosimea cumulată și ranforsare. Pe cele trei loturi vor fi înlocuite 34 de podețe, potrivit Economedia.ro.
Proiectul urmărește reabilitarea și aducerea la o stare de viabilitate corespunzătoare a sectorului de autostradă, cuprins între km 44+000 – km 86+000. În conformitate cu situația de viabilitate a drumurilor, autostrada A1 între km 44+000 – km 86+000, are durata normată de funcționare expirată din 2005, iar ultima reparație capitală (reabilitare) a fost realizată în anul 2000.
Sectorul studiat tranzitează următoarele Unități Administrativ Teritoriale: județul Giurgiu pe sectorul cuprins între km 44+000 – km 48+922; județul Dâmbovița, între km 48+922 – km 80+182; județul Argeș, între km 80+182 – km 86+000. Lungimea amplasamentului pe care sunt prevăzute lucrările este de 42 km.
Expertiza tehnică realizată, relevă următoarele defecte: degradări de tip structural (pe aprox. 46% din suprafața drumului): – degradări datorate oboselii structurii rutiere; faianțări, fisuri și crăpături longitudinale și transversale; gropi care afectează structura rutieră; – degradări de suprafață (pe aproximativ 56% din suprafața drumului): degradări de margine; fisuri și crăpături transversale; gropi care afectează stratul de suprafață; suprafață cu ciupituri; cedări de acostamente. Astfel, pe sectorul rutier analizat, în conformitate cu prevederile Normativului privind evaluarea stării de degradare a îmbrăcămintei bituminoase pentru drumuri cu structuri rutiere suple și semirigide – indicativ AND 540/2003, au rezultat valori ale indicilor de evaluare structurală și ai stării de degradare ce încadrează îmbrăcămințile asfaltice, în special Calea 2, la calificativul de stare “REA”.
Degradări la podețe: Elementele principale de rezistență ale infrastructurii și suprastructurii podețelor sunt într-o stare avansată de degradare. Se observă fisuri și crăpături în elementele de rezistență. Armăturile nu mai au acoperirea de beton, fiind vizibile și ruginite; Calea pe unele podețe, coronamentele și fața văzută a betoanelor, prezintă degradări masive; Albiile traversate nu sunt amenajate corespunzător pentru debite mari.