Autoritățile rămân în alertă în urma inundațiilor / Mircea Fechet: „Precipitațiile vor urca cel mai probabil spre nord”

Autoritățile rămân în alertă în urma inundațiilor / Mircea Fechet: Precipitațiile vor urca cel mai probabil spre nord
Urmări ale inundației din localitatea Slobozia Conachi, județul Galați, 14 septembrie 2024. Inquam Photos / George Călin

Autoritățile rămân în alertă după inundațiile care au afectat județul Galați. Precipitațiile vor urca cel mai probabil în zona de nord a Moldovei, spre Iaşi, Botoşani, Suceava, a avertizat ministrul Mediului, Mircea Fechet, duminică, într-o intervenție pentru Antena 3.

Pe de altă parte, în judeţul Galaţi pericolul a trecut, având în vedere că apele au început să se retragă, iar precipitaţiile anunţate de acum încolo vor fi mai reduse cantitativ, a spus ministrul, scrie Agerpres.

„Monitorizăm cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil în judeţul Iaşi, în judeţul Botoşani, e posibil să avem zone afectate şi la Suceava şi Neamţ. (…) Noi suntem în alertă, suntem extrem de precauţi şi suntem alături de oameni. Deocamdată, judeţul Galaţi este în afara oricărui pericol. Aşteptăm precipitaţii de 10, maximum 15 litri pe metrul pătrat la noapte, apa a scăzut considerabil în foarte multe din localităţi”, a spus Mircea Fechet.

Ministrul a asigurat că autorităţile fac tot posibilul pentru a sprijini cetăţenii afectaţi, accentuând faptul că lucrurile trebuie prioritizate.

„Ce ne interesează în acest moment este să nu se producă şi alte tragedii. Dacă cei de la electricitate, de la compania de distribuţie spun că deocamdată nu pot să pună în siguranţă aceste reţele, sunt convins că toată lumea face tot ceea ce e omeneşte posibil. Important e ca oamenii să aibă apă potabilă şi alimente, important este să aibă unde să doarmă în această noapte, important este, pe măsură ce apele se retrag, să-i sprijinim să elibereze gospodăriile de apă şi de mâl, pentru că de aici încolo urmează o perioadă foarte grea”, a subliniat Fechet.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`