Eveniment
Autoritățile prahovene evacuează parțial apa acumulată în barajul de la Paltinu, după ce în urma ploilor torențiale din ultimele zile gradul de umplere a barajului s-a apropiat de limita maximă.Apa din barajul de la Paltinu a început să fie evacuată controlat, duminică după-amiază, începând cu ora 16.00, iar operațiunea de evacuare a apei continuă luni.
Gradul de umplere a barajului ajunsese la aproape 95%.
Până la această oră nu au fost semnalate incidente sau cazuri de inundații în localitățile pe malurile râului Doftana, pe care este amenajat barajul Paltinu.