Autoritățile, noi precizări despre impactul Covid-19 în România: Peste 10.000 de persoane în izolare la domiciliu și alte 35 în carantină instituționalizată

Autoritățile, noi precizări despre impactul Covid-19 în România: Peste 10.000 de persoane în izolare la domiciliu și alte 35 în carantină instituționalizată
foto: Pixabay

Un număr de 10.094 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală pe teritoriul României, pe fondul suspiciunilor de infecție cu noul coronavirus.

Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică, care a mai precizat că, la nivel național, 35 de persoane sunt în carantină instituționalizată și sunt testate pentru COVID-19.

Autoritățile reamintesc că pe teritoriul României au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat ieri, 3 martie.

Ceilalți trei pacienți sunt internați la Cluj-Napoca și Timișoara, toți trei având o stare generală bună.

În cursul zilei de ieri, 3 martie, au fost înregistrate 67 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 977 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20”, mai arată comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.

La solicitarea corpului diplomatic acreditat în România, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne au organizat o sesiune de informare pentru misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate la București.
Reprezentanții misiunilor diplomatice au solicitat oficialilor celor două ministere detalii despre acțiunile preventive derulate în țara noastră, astfel încât să poată fi aplicate și adaptate în statele de proveniență ale diplomaților pentru controlul și reducerea răspândirii virusului COVID – 19 (coronavirus).

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)