Autoritățile au început curățarea apei din Portul Midia, unde s-a răsturnat nava Queen Hind

Autoritățile au început curățarea apei din Portul Midia, unde s-a răsturnat nava Queen Hind

Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa acţionează, începând de sâmbătă, pentru preluarea şi ecarisarea animalelor înecate, care apar în acvatoriul portuar Midia, în zona navei Queen Hind, ca urmare a deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, transmite Agerpres.

CN APM SA Constanţa a organizat sâmbătă celula de urgenţă pentru a analiza situaţia din portul Constanţa, zona Midia, produsă odată cu eşuarea navei Queen Hind, se arată într-un comunicat al companiei.

„În urma analizei s-a decis ca un remorcher echipat cu macara, însoţit de 2 gabare, să colecteze din acvatoriu cadavrele de animale, cu sprijinul unor scafandri, şi apoi să le depoziteze temporar la uscat, în zona Midia, urmând ca ulterior o firmă autorizată să preia cadavrele pentru neutralizare. De asemenea, vor fi montate baraje antipoluante suplimentare. S-a creat la nivelul companiei o grupă operativă astfel încât toate echipele să acţioneze coordonat, au fost hotărâte măsurile ce se impun a fi luate în perioada imediat următoare. Totodată, se ţine legătura cu armatorul şi cu asigurătorii în vederea coordonării eficiente între toţi cei implicaţi”, informează sursa citată.

Pentru recuperarea cadavrelor de animale se intervine începând de sâmbătă, având în vedere pericolul de descompunere a acestora.

Procedura pentru neutralizarea cadavrelor de origine animală, ulterior recuperării din acvatoriul portuar, va fi decisă de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – DSVSA Constanţa, astfel încât impactul acestei operaţiuni asupra mediului să fie redus la minimum, mai precizează Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa.

Traficul navelor în Portul Constanţa zona Midia, în prezent, se desfăşoară în condiţii de siguranţă, cu evitarea zonei incidentului naval.

Şenalul navigabil este blocat parţial, dar în prezent, în condiţii meteo normale, nu sunt probleme majore pentru a restricţiona manevrele, mai arată sursa citată.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”
14:54 - Nicolae Ciucă, reacție după anunțul morții lui Gabriel Cotabiță: „Gândurile mele sunt alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit”
14:37 - Atac israelian în Beirut: 11 morți și 63 de răniți într-o zonă rezidențială