Aurescu s-a întâlnit cu omologul său spaniol. Cei doi au vorbit și despre comunitatea de români din Spania

Aurescu s-a întâlnit cu omologul său spaniol. Cei doi au vorbit și despre comunitatea de români din Spania
Foto: mae.ro

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut consultări cu omologul său spaniol, Jose Manuel Garcia-Margallo, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Madrid. Cei doi oficiali au abordat subiecte de interes comun în plan bilateral, european și internațional.

„Ministrul Bogdan Aurescu a pus accentul pe necesitatea consolidării, în continuare, a dialogului politic. Astfel, ministrul a propus începerea pregătirii pentru organizarea primei ședințe comune de guvern. De asemenea, a propus — iar omologul spaniol a fost de acord — crearea, în baza Parteneriatului Strategic, a unui mecanism de Dialog Strategic între cele două ministere de externe, la nivel de secretari de stat/adjuncți de ministru, pe teme de securitate și privind Vecinătatea Estică și Sudică”, se arată într-un comunicat MAE.

Aurescu a susținut necesitatea consolidării relațiilor economice dintre cele două state și a semnalat interesul părții române pentru creșterea investițiilor spaniole inclusiv în agricultură, energie, infrastructură.

Ministrul român a evidențiat rolul pe care românii din Spania îl au în dezvoltarea economiei acestei țări, precum și nivelul ridicat de integrare a acestora în societatea spaniolă.

El a reiterat demersul părții române în vederea adoptării de către partea spaniolă a măsurilor legislative naționale care să permită acordarea dublei cetățenii românilor aflați în Spania care doresc acest lucru și a amintit solicitarea Bisericii Ortodoxe Române de a beneficia de facilități similare celor acordate de statul spaniol altor confesiuni.

Cei doi miniștri au vorbit și despre situația Republicii Moldova și cea a Ucrainei.

În ceea ce privește Ucraina, Ministrul român de Externe a susținut că se înregistrează anumite semnale pozitive în ceea ce privește situația de securitate, dar consideră că nu trebuie „pierdut din vedere potențialul reluării ostilităților, respectiv trebuie evitată cu orice preț transformarea situației din estul Ucrainei într-un nou conflict prelungit, care să se adauge celor din regiunea Mării Negre”.

„Ambii miniștri au fost de acord că sancțiunile UE trebuie menținute până la aplicarea deplină a Acordurilor de la Minsk, fără a fi ridicate acele sancțiuni care au fost introduse ca urmare a ocupării ilegale a Crimeii în absența oricărei evoluții pe acest din urmă dosar”, se mai arată în comunicatul MAE.

Cât despre Republica Moldova, oficialul român a susținut că ”rămâne o prioritate majoră pe agenda României, fiind esențiale, în actualul context politic intern, asigurarea stabilității și menținerea orientării pro-europene a acestei țări, precum și continuarea reformelor de tip european, ministrul Margallo fiind de acord cu această abordare”.

Cei doi miniștri au exprimat susținere pentru soluționarea pe cale politică a crizei din Siria și au salutat acordul politic din Libia.

Totodată, au abordat șansele de reluare a Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, „ministrul român prezentând concluziile vizitei recente în Israel și Palestina, cu sublinierea necesității calmării violențelor legate de problema statutului Esplanadei Moscheilor/Muntelui Templului, respectiv a reconstruirii încrederii între părți, prin efortul comunității internaționale, ca premisă pentru reluarea negocierilor directe”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`