Augustin Zegrean, fost președinte CCR, despre impozitarea pensiilor speciale: Și dacă nu o contestă nimeni la CCR acum, nu înseamnă că judecătorii nu se vor mai pronunța asupra acestei legi (VIDEO)

Augustin Zegrean, fost președinte CCR, despre impozitarea pensiilor speciale: Și dacă nu o contestă nimeni la CCR acum, nu înseamnă că judecătorii nu se vor mai pronunța asupra acestei legi (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, este de părere că și dacă nu sesizează nimeni astăzi Curtea cu privire la proiectul privind impozitarea pensiilor speciale, dacă el este promulgat și legea intră în vigoare, se vor emite alte decizii de pensionare, „iar acestea vor putea fi atacate în justiție”. În plus, el recunoaște că sunt multe păreri în ceea ce privește constituționalitatea unui astfel de demers, având în vedere că există o practică europeană „care spune că o impozitare peste 50% este de fapt confiscare, iar confiscarea averii în România este interzisă”.

Augustin Zegrean, fost președinte CCR, despre impozitarea pensiilor speciale

Întrebat dacă i se pare că impozitarea pensiilor speciale în forma adoptată miercuri de Camera Deputaților este constituțională, Augustin Zegrean a răspuns: „Sunt foarte multe păreri în privința asta. Există, de exemplu, o practică europeană, în justiția europeană, CEDO, care spune că o impozitare peste 50% este de fapt confiscare, iar confiscarea averii în România este interzisă. Sunt și alte argumente constituționale. Sigur că eu pot să vă spun ce scrie în Constituție, ce va face Curtea numai ei știu. Dacă vor fi sau dacă nu vor fi sesizați – oricum, dacă nu vor fi sesizați acum, legea va intra în vigoare și după aceea, sigur, toți cei care sunt afectați vor putea sesiza Curtea cu excepție de neconstituționalitate, deci nu poți să spui că dacă astăzi nu sesizează nimeni Curtea, Curtea nu se va mai pronunța asupra acestei legi. Pentru că după, dacă intră legea în vigoare, vor fi emise alte decizii de pensionare, iar acestea vor putea fi atacate în justiție. Bănuiesc că foarte mulți vor face acest lucru”.

Referitor la faptul că – dacă nu va fi atacată la CCR – odată intrată în vigoare, legea va produce efecte imediat, dar nu retroactiv, Augustin Zegrean a explicat: „Nu retroactiv, pentru viitor sigur. Dacă ar fi retroactiv, le-ar și lua banii înapoi celor care au primit până acum”.

Întrebat dacă pensiile în vigoare rămân neatinse, fostul președinte CCR a subliniat: „Nu, nu, nu. Tocmai aici e problema. Dacă astea ar rămâne neatinse, probabil că nu ar fi atâta bucurie. Problema e că acestea se impozitează. De acum înainte, se impozitează în felul acesta”.

Ce spune Augustin Zegrean despre pensiile militare, în direct pe B1 TV

Fostul judecător al CCR a comentat și poziția lui Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, care a explicat că „pensiile militarilor nu sunt pensii speciale”, precum și că în cazul militarilor, care au „aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari” în timpul activității, îndatoririle legale față de țară continuă și după ce trec în rezervă, lăsând astfel de înțeles că se opune impozitării în sistemul Armatei după forma adoptată de Camera Deputaților.De altfel, la rândul său, Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” a explicat că pensiile militare nu sunt speciale și nu constituie un privilegiu, ci recunoașterea pe care societatea o datorează celor ce își slujesc țara sub jurământ.

„Are dreptate. În toată lumea, militarii au pensii speciale și, de când lumea, militarii au fost tratați special față de restul populației. La ei, e mai complicat pentru că ei nu au pensii contributive – la militari așa e sistemul, nu plătesc pentru pensie, nu contribuie pentru pensie, lor le este calculată solda, aia e solda, cu aia rămân”, a adăugat Augustin Zegrean.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`