Reacţia lui Augustin Lazăr după decizia CSM privind încălcarea Codului deontologic al magistraţilor: Este nelegală și o voi ataca în instanță!

Publicat: 03 12. 2018, 13:58

Reacţie vehementă a Procurorului General al României, Augustin Lazăr, după decizia de luni a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Instituţia a hotărât că Augustin Lazăr ar fi încălcat Codul deontologic atunci când acesta a vorbit despre ”inculpaţi de rang înalt”, făcând referire la anumiţi membri din comisiile speciale parlamentare (Detalii AICI).

Procurorul General susţine că decizia plenului CSM este nelegală şi o va ataca în instanţă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, la sediul CSM, că Lazăr nu poate să spună că nu a avut proprietatea sintagmei „nişte inculpaţi de rang înalt”.
„O văd într-o succesiune firească, pentru că CNCD a decis cu privire la altcineva – o sintagmă asemănătoare – faptul că este o discriminare. Acel cineva, autorul acelei sintagme, din câte ştiu, nu este jurist şi ai putea să spui că n-a avut pe deplin proprietatea termenilor. Dar în cazul nostru, procurorul general nu poate să spună că n-a avut proprietatea sintagmei ‘nişte inculpaţi de rang înalt’ şi nici nu poate să spună că s-a referit la altcineva decât la membrii comisiei, cum a încercat să acrediteze astăzi (luni, n.r.)”, a spus Toader.

Anul trecut, Augustin Lazăr a făcut o declaraţie în care a vorbit despre ”inculpaţi de rang înalt”, făcând referire la anumiţi membri din comisiile speciale parlamentare care modificau legile Justiţiei.
Inspecţia Judiciară a propus sancţionarea lui Augustin Lazăr.