"Au lăsat copitele, pielea şi intestinele, aruncate pe marginea drumului": "Lupul paznic la oi!" – Un exemplar rar de cerb, împuşcat ilegal cu acordul celui care trebuia să păzească fondul de vânătoare (FOTO)
Braconaj pe fondul de vânătoare de la Ferice, în Bihor. Un exemplar de cerb, a cărui valoare poate ajunge chiar şi la 15.000 de euro, a căzut în bătaia puştii unor bihoreni pasionați după vânătoare.
Din bietul animal au mai rămas doar copitele, pielea şi intestinele, aruncate pe marginea drumului.
Potrivit unor surse citate de Adevărul, la braconaj au luat patru persoane, respectiv Viorel Ienciu, paznicul fondului de vânătoare, Ioan Mateaş, Sandu Blaj şi Adrian Dumbrăveanu.
“În fiecare seară se aud focuri de armă. Vor să distrugă tot, iar paznicul în loc să-şi facă datoria este mâna-n mână cu braconierii. Eu ştiu că unul dintre braconieri a fost sunat şi i s-a spus să arunce toată carnea şi să facă ordine ” a declarat un localnic pentru sursa citată.
Poliţiştii şi procurorii ajunşi la faţa locului au luate amprente, şi diferite obiecte pentru a fi analizate. A fost demarată o anchetă în acest sens.