Au început PROTESTELE! Sindicaliştii din Educaţie protestează în faţa Ministerului Muncii. Ce i-a SCOS în STRADĂ

Publicat: 21 02. 2018, 08:43
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE:
Protestele din sistemul de Învăţământ au început.

Aproximativ 100 de sindicalişti protestează miercuri în faţa Ministerului Muncii, nemulţumiţi de Legea salarizării. Ei solicită modificarea mai multor acte normative, printre care Legea salarizării şi Legea pensiilor.

„Există nemulţumiri ale oamenilor din sistem chiar din momentul în care a apărut Legea 153. Acesta este principala nemulţumire a oamenilor. Grila de salarizare pentru cadre didactice este nemulţumitoare. Poziţionarea în grilă este inacceptabilă. Mai concret, învăţământul este situat în pătrimea inferioară a grilei, între 1,64 şi 2,76 coeficienţi de ierarhizare pe o scară de la 1 la 12. De asemenea, avem o problemă legată de reîncadrare tot după apariţia Legii 153 pentru că avem acum salarii diferite în sistem, la aceeaşi vechime aceleaşi funcţii oamenii cu salarii diferite”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Liderul sindical a precizat că mai există o problemă legată de sporuri şi încă una legată de o solicitare mai veche a Federaţiei cu privirea la posibilitatea de pensionare a cadrelor didactice cu trei ani înainte împlinirea vârstei standard, fără diminuarea cuantumului pensiei.
„Aşteptăm să avem o discuţie şi cu Ministerul Muncii, cu cei de la putere ca să vedem ce se poate face şi să ne spună concret dacă există o intenţie bună sau nu există. Noi o să depunem un material, o listă, şi aşteptăm, dar în mod normal ar trebui să avem o discuţie cu ministrul Muncii”, a mai declarat Hăncescu.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat luni că a decis declanşarea protestelor şi că va picheta miercuri şi joi sediul Ministerului Muncii, pe fondul modificărilor aduse de măsurile fiscale implementate de guvernarea PSD-ALDE, prin care veniturile a mii de angajaţi din Educaţie au avut de suferit.

Acţiunile de protest sunt programate miercuri, între orele 13.00 – 15.00 şi joi, între orele 10.00 – 14.00.

„Decizia a fost luată după ce federaţia noastră a trimis memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către Guvernul României. Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară.
FSLI cere Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal – bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit.
FSLI solicită Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare. Precizăm faptul că majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie cât mai scăzut.
FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.
FSLI solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum și cazurile medicale, care îi împiedică pe colegii noștri să își desfășoare activitatea la catedră în condiţii normale, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii”, se arată într-un comunicat al FSLI.