Au început primele reduceri pe litoralul românesc. O stațiune populară a scăzut drastic prețurile

Au început primele reduceri pe litoralul românesc. O stațiune populară a scăzut drastic prețurile
Foto: Captură video

Un weekend aglomerat se preconizează pe litoralul românesc, cu peste 100.000 de turiști așteptați. Hotelierii au început să reducă prețurile, unele cu 10-40%. În Mamaia, cu cele mai multe rezervări, opțiunile includ hoteluri de 3 stele de la 169 lei/noapte pentru cameră dublă și hoteluri de 4 stele de la 215 lei/noapte pentru cameră dublă + mic dejun, ajungând la 375 lei/noapte + mic dejun. Pe plajă, se oferă reduceri de 10-20 lei pentru închirierea șezlongurilor, ceea ce contează pentru turiști.

Hotelierii de pe litoralul românesc au început deja să reducă prețurile

Mulți români aleg să evite litoralul românesc din cauza prețurilor considerate ridicate și preferă destinații mai accesibile precum Grecia, Bulgaria sau Turcia. Odată cu această tendință, stațiunile din România au avut tot mai puțini turiști în ultimii ani. Recent, un turist român a relatat o experiență neplăcută în Mamaia, unde cheltuielile pentru un șezlong și băuturi au fost aproape la fel de mari ca prețul unei nopți de cazare, scrie Cancan.ro.

„Pentru cei care mai cred în litoralul românesc. Din motive independente a trebuit să ne amânăm pentru luna august vacanța în Thassos. Printre picături, am zis să prindem o zi două la noi. Am venit pentru 2 zile la Mamaia Sat. 350 lei pe noapte, studio la 150 m de plajă.

O ieșire la plajă de câteva ore ieri. Atașez bonul. Menționez că la Scala Marion, la 10 E consumație obligatorie de șezlong am mai primit gratuit chips-uri și 2 sticle de apă la 0,5. Aici, am primit doar bonul fiscal”, a scris bărbatul pe un grup de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`