Au apărut primele oferte pentru vacanțele de Crăciun și Revelion. Până în ce perioadă puteți beneficia de cele mai bune prețuri la rezervări

Publicat: 11 09. 2024, 15:29
Sursa foto: Freepik.com

Încă nu s-a terminat bine vara că deja au început ofertele pentru Crăciun și Revelion. În această perioadă, prețurile sunt reduse pentru rezervările din timpul sărbătorilor de iarnă.

Până când se aplică reducerile

Administratorii hotelurilor din Brașov au anunțat că până pe 15 octombrie au pregătit reduceri și prețuri speciale pentru cei care doresc să își rezerve un sejur în timpul sărbătorilor de iarnă, potrivit click.ro. 

În unitățile de cazare din Poiana Brașov, turiștii au început deja să rezerve camere pentru Crăciun sau Revelion. Hotelurile se întrec în oferte, prin pachete cu trei sau patru nopți de cazare și faclități care să atragă cât mai mulți turiști.

Care sunt prețurile pentru un sejur de Crăciun sau Revelion în această perioadă

La un hotel de patru stele, turiștii care vor să rezerve un sejur pentru Crăciun sau Revelion, vor beneficia de o reducere de 10% din tarif. Pachetele de sărbători pe care administratorii hotelurilor le-au pregătit includ  cine festive, activități pentru copii, programe muzicale speciale și acces la piscină, jacuzzi, hot tub în aer liber, saune și zona de relaxare.

Prețurile pornesc de la 700 de euro de persoană și devin mult mai mari pentru perioada Revelionului, unde un pachet poate ajunge la 2.000 de euro. La un alt hotel, turiștii sunt atrași cu brunchuri tradiționale, muzică live, întâlnire cu Moș. Pachetul include două mese, dar și cine tematice în fiecare seară. Prețurile pornesc de la 675 de lei de persoană, pentru un sejur de Crăciun.

În zona Bran-Moeciu, la unele unități de cazare au apărut oferte early booking, cu reduceri la pachetele de sărbători între 5 și 15%.