Au apărut imagini cu momentul jafului din Chiajna! Poștașul care a furat un sac cu peste 50.000 de euro a fost identificat
Vârstnicii din Chiajna au rămas fără pensii, din cauza unui poștaș care a furat un sac în care se aflau 280.00 de lei. Cel care a sesizat dispariția banilor a fost șoferul autoutilitarei, iar principalul suspect este chiar colegul său. Individul a fost identificat de oamenii legii datorită unei înregistrări video care arată ce s-a întâmplat la fața locului.
Vârstnicii din Chiajna au rămas fără pensii
Reprezentanții Poștei Române au anunțat că vor trimite alți bani la Chiajna, ca să nu rămână vârstnicii fără pensii.
Potrivit informațiilor obținute de antena 3, bărbatul suspect se afla împreună cu șoferul mașinii, ambii fiind angajați ai Poștei Române. Acesta l-ar fi rugat să oprească în dreptul unui magazin pentru a-și lua o sticlă cu apă.
Șoferul a făcut ce l-a rugat colegul său și după câteva minute în care l-a așteptat a mers să îl caute. Nu l-a găsit. S-a întors în mașină și a constatat că geanta cu bani lipsea.
Cercetările continuă
Oamenii legii au reușit să îl identifice pe acesta. Este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, iar polițiștii merg și pe varianta unui alt suspect care să-l fi ajutat pe acest bărbat. Cercetările continuă pentru ca suspectul să fie depistat și audiat de polițiști, relatează antena 3.