Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni pentru un avion TAROM cu 184 de pasageri la bord. Pilotului i s-ar fi făcut rău și și-ar fi pierdut cunoștința

Publicat: 25 03. 2023, 17:49
Foto: TAROM / Facebook

O aeronavă TAROM care decolase de la Timișoara și se îndrepta spre Egipt a aterizat pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, sâmbătă după-amiază, din cauza unei urgențe medicale, în condițiile în care comandatului avionului i s-ar fi făcut rău și și-ar fi pierdut cunoștința, potrivit Boarding Pass.

Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni pentru un avion TAROM

Boeingul 737-800NG efectua un zbor charter pe ruta Timișoara – Hurghada (Egipt), cu 184 de pasageri și membrii echipajului la bord, dar a aterizat de urgență pe aeroportul de la marginea Bucureștiului.

Unul dintre piloți a luat decizia aterizării pe Aeroportul Otopeni deoarece comandantului de la bord i s-ar fi făcut rău și și-ar fi pierdut cunoștința.

Când a fost luată această decizie, aeronava era la limita spațiului aerian dintre Bulgaria și Turcia.

Aeronava a aterizat în deplină siguranță, moment în care au intervenit echipajele de urgență de la aeroport și l-au preluat pe pilotul companiei TAROM. El este conștient acum, iar starea sa este una stabilă.