Atenționare ANM: Cod galben de vânt şi ploi în 31 de judeţe din România

Atenționare ANM: Cod galben de vânt şi ploi în 31 de judeţe din România
Sursa Foto: Hepta.ro

Meteorologii au emis marţi o avertizare Cod galben de vânt şi ploi valabilă în 31 de judeţe din ţară.

Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita.

Cod galben de vânt şi ploi

Avertizarea intră în vigoare, marţi, de la ora 11.00, până la ora 21.00.

În aceste zone, temporar vântul va avea intensificări (viteze la rafală de peste 55-75 km/h şi izolat 80 km/h) şi vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic în sudul Olteniei, sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei şi în extremitatea sudică a Moldovei.

O altă avertizare Cod galben de vânt a fost emisă pentru miercuri, de la ora 8.00 la 21.00. În intervalul menţionat, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui, vântul va avea intensificări cu viteze de 55-75 km/h.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`