Operatorii autorizați din turism atrag atenția că riscul înșelăciunilor cu pachete turistice false e în creștere în sezonul vacanțelor. Aceștia îi sfătuiesc pe români să citească atent contractele înainte să le semneze și să dea banii.
Românii trebuie să știe că dacă o ofertă sună prea frumos să fie adevărată, cel mai probabil chiar nu e adevărată.
„Sa nu se caute oferte care sunt extraordinar de atractive, la modul ca un hotel care in cinci locuri iți apare pe net ca are 100 lei și tu-l gasești intr-un loc ca are 10 lei, clar nu este o oferta reala. Sunt diferite site-uri care n-au in spate neaparat o agenție de turism, integratori de oferta. Mai gasești oferte, dar poate nu sunt updatate, nu sunt actualizate. Deci n-ai cum sa ai o vacanța foarte buna pe oferta super extraordinara, vai, ce pont am prins, ca nu exista așa ceva”, a declarat Corina Gliguța, expert în turism, pentru București FM.
Oamenii sunt sfătuiți să evite agențiile de turism neautorizate și să analizeze cu atenție contractele înainte să le semneze și să dea banii.
Și asigurările sunt importate.
„Recomandam tuturor sa-și cumpere pachetul de asigurare storno si cu medicala inclusa, pentru ca asigurarea storno, daca ți se intampla ceva, te acopera de riscul de a nu mai putea pleca in vacanța, daca te imbolnavești sunt acoperite cheltuielile medicale”, a mai afirmat Corina Gliguța.