Cinci din cei șase bărbați, suspectați că au pus la cale și au legat o bombă de mașina lui Bogdan Mararu, au primit, sâmbătă, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, a anunțat un judecător de la Curtea de Apel Bacău.
Toți cei cinci au anunțat că vor face recurs, în timp ce cea de-a șasea persoană va fi cercetată în stare de libertate.
Cinci persoane duse la audieri la DIICOT Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a lui Bogdan Mararu au fost reţinute, vineri seară, de procurori.
Vineri, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au prins în flagrant delict trei tineri membri ai unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă – omor calificat, distrugere calificată şi acte de terorism. Conform DIICOT, sub coordonarea liderului grupării, în vârstă de 43 de ani, suspecţii au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub un autoturism, „în vederea suprimării vieţii părţii vătămate B.M. (Bogdan Mararu-n.r.), proprietarul autoturismului”.