Atac la ”Ziariștii sandwich”, de tipul Moise Guran, Lucian Mândruță sau Vlad Petreanu: N-ar fi rău să aibă pe ei siglele sponsorilor și unde e loc de vreo reclamă să fie afișat și prețul (FOTO)
Dacă presa și-a pierdut foarte mult din credibilitate în ultimii ani, acest lucru s-a întâmplat și din cauza unor jurnaliști care, din ”dragoste” pentru bani, au renunțat să mai lucreze în interesul public și au început să amestece profesiile și să servească alte interese. Aceasta este concluzia lui Patrick André de Hillerin, într-un articol pentru Cațavencii.
”Jurnalistul este, fie că-i place sau nu, un soi de funcționar public. Are o meserie care vine cu o mulțime de privilegii, dar care presupune și anumite limitări și constrângeri. În mod normal, un ziarist nu poate juca în ambele echipe care, la un moment dat, s-ar putea înfrunta pe teren. (…) Fără a fi prevăzut în Constituție (cum nu sunt prevăzute în Constituție obligații sau drepturi pentru majoritatea meseriilor și ocupațiilor), rolul jurnalistului este de a veghea fix la interesul publicului larg, al celor care nu au timp, neapărat, să se ocupe de supravegherea politicienilor, a mediului de afaceri, a finanțelor publice ori private”, scrie acesta pentru Cațavencii.
În presă nu se mai câștigă salariile mari de dinainte de criză. Cei care au prins vremurile bune și care au vrut să rămână cu buzunarele la fel de pline au trebuit să aleagă între a-și găsi o altă profesie mai bine plătită sau a-și lua mai multe job-uri prost plătite. Unii, în schimb, au ales calea de mijloc, adică au profitat de statutul de jurnalist și au amestecat job-urile și profesiile pentru un profit cât mai mare.
Foto: catavencii.ro
”Așa au apărut ziariștii sandwich, care cred despre ei și pretind în continuare că ar practica jurnalismul, în timp ce s-au transformat în copywriter-i, marketer-i și salesman-i ai unor companii și instituții. În instituțiile media în care lucrează sau pe blog-uri, respectivii au amestecat poziția de jurnalist cu cea de angajat al departamentului de publicitate, ba unii au mers până acolo încât au preluat și atribuțiile agenției, iar uneori chiar și pe cele ale departamentului de advertising al clientului”, continuă Patrick André de Hillerin.
Problema este că o astfel de ”strategie” ar putea fi o înșelătorie făcută tocmai de cei care ar trebui să lucreze, ”mai abitir decât politicianul, în interes public”.
”Un ziarist care devine și autor de advertoriale pentru o companie care a beneficiat de ajutor de stat pentru a-și deschide afacerea, de exemplu, nu mai poate servi interesul public punându-și legitime întrebări asupra oportunității respectivului ajutor de stat. Un altul, care ar fi plătit pentru a promova serviciile unei bănci, se va interesa mai întâi ce poziție are șeful băncii respective în chestiunea unor mișcări de stradă, pentru a vedea cum se poziționează și el, la rându-i. Un ziarist care are clienți de publicitate în industria pharma va fi primul care sare ca ars atunci când se propun scăderi de prețuri la medicamente. Un ziarist care câștigă pe un advertorial mai mult decât salariul mediu în compania care-l plătește va fi cu siguranță printre cei care vor ataca la baionetă creșterea salariului minim, căci orice cost suplimentar al advertiser-ului s-ar vedea în scăderea sumelor cheltuite în publicitate”, explică Patrick André de Hillerin.
Să fii în același timp și editorialist, și advertorialist e un lucru de neacceptat în țările jurnalismului anglo-saxon pe care mulți le văd drept model, dar în România acest lucru e trecut cu vederea.
”Totuși, n-ar fi rău ca aceia care se pretind jurnaliști în timp ce nu sunt decât oameni sandwich pentru diverse companii să umble în costume pe care să aibă cusute siglele sponsorilor, iar acolo unde mai e loc pentru vreo reclamă să fie afișat prețul, ca să știe și publicul cât l-ar costa ca să i se prezinte și lui interesul, cât de cât”, își încheie articolul Patrick André de Hillerin.