Aspartamul, o „posibilă” cauză a cancerului / Care sunt produsele din Europa ce conțin acest îndulcitor

Publicat: 15 07. 2023, 11:57
Sursa foto: Freepik

Agenția pentru cancer a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) consideră că aspartamul, un îndulcitor care se găsește de obicei în sucurile dietetice, dar și în alte alimente, este o „posibilă” cauză a cancerului.

Un expert susține că a analizat aceleași dovezi și că îndulcitorul de zahăr este sigur, dacă este utilizat în cantități limitate.

Rezultatele analizelor au fost publicate vineri, 14 iulie. Unul dintre aceste au venit din partea a Agenției Internaționale pentru Cercetare în Domeniul Cancerului, un organism al OMS responsabil cu evaluarea potențialului cancerigen al substanțelor, iar celălalt din partea unui grup de experți selectați de OMS.

Aspartamul, alături de alți 300 „posibili” agenți cancerigeni

Printre alți agenți cancerigeni se numără și extractul de aloe vera, legumele murate în stil asiatic și lucrările de tâmplărie.

IARC are două clasificări mai serioase, și anume „probabil cancerigen pentru oameni” și „cancerigen pentru oameni”.

De asemenea, fumatul tutunului și consumul de carne procesată sunt enumerate ca fiind „cancerigene pentru oameni”. Acetaldehida (provenită din consumul de băuturi alcoolice) este catalogată ca fiind „probabil cancerigenă pentru om”.

„IARC nu este un organism de siguranță alimentară”, a declarat Frances Hunt-Wood, secretarul general al Asociației Internaționale a Îndulcitorilor, în cadrul unei declarații care anticipează revizuirea din luna iunie a anului în curs.

„Aspartamul este unul dintre cele mai temeinic cercetate ingrediente din istorie, peste 90 de agenții de siguranță alimentară din întreaga lume declarându-l sigur, inclusiv Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, care a efectuat cea mai cuprinzătoare evaluare a siguranței aspartamului de până acum”, spune el, potrivit economedia.ro.

Care sunt produsele din Europa ce conțin aspartam în ele

Începând cu anul 1980, aspartamul a fost utilizat pe scară largă, fiind prezent în peste 6.000 de produse din întreaga lume.

În Uniunea Europeană (UE) și în Regatul Unit, aspartamul poate fi găsit pe etichetele produselor, numărul său fiind E, E-951.

Fiind mai dulce decât zahărul, cantitatea de aspartam trebuie să fie redusă, pentru a obține nivelul dorit de dulceață în alimente și băuturi.

Aspartamul poate fi găsit în anumiți îndulcitori de masă, printre care Canderel, Equal și Hermesetas, utilizați în mod obișnuit ca alternative la zahăr în băuturile calde.

De asemenea, aspartamul poate fi găsit și în băuturile răcoritoare dietetice, printre care Diet Coke, Coke Zero, Pepsi Max, Sprite Zero și Fanta Zero.

Guma de mestecat, bomboanele și bomboanele mentolate fără zahăr pot să aibă aspartam. Printre mărci amintim Extra, Orbit, Trident, Hollywood, Mentos, Freedent și alternativele fără zahăr Airwaves utilizează aspartamul ca agent de îndulcire principal sau ca unul dintre principalii agenți de îndulcire.

Și iaurturile și deserturile cu conținut scăzut de calorii conțin aspartam, precum Yoplait și Müller Light, dar și unele deserturi, printre care mousse, budinci și gelatină.