Asociațiile de elevi cer reexaminarea Legilor Educației. Copiii vor eliminarea examenului de admitere la liceu și o reglementare mai bună a diversității

Asociațiile de elevi cer reexaminarea Legilor Educației. Copiii vor eliminarea examenului de admitere la liceu și o reglementare mai bună a diversității
Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Şapte asociaţii de elevi şi Liga Studenţilor din Iaşi îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament spre reexaminare. Ele reproșează examenul paralel de admitere la liceu, care încurajează meditațiile și discriminează între elevi, reglementarea insuficientă a diversității, rezultat al intervenției cultelor religioase, și relaxarea sancțiunilor în ceea ce privește plagiatele.

Același lucru a cerut recent și USR, formulând acuzații similare. De altfel, USR a atacat la Curtea Constituțională noile Legi ale Educației, dar judecătorii au decis că acestea sunt constituționale. După ce le primeşte, Iohannis are 20 de zile la dispoziţie să le promulge.

Elevii cer modificarea noilor Legi ale Educației

Asociațiile de elevi din București, Constanța, Timiș, Bacău și din alte județe sunt nemulțumite mai ales de introducerea examenului de admitere la liceu, paralel cu Evaluarea Națională. Potrivit Consiliului Naţional al Elevilor, peste 78% dintre copiii consultaţi spun că acest examen nu ar trebui să existe.

„Să existe bineînţeles echitate şi, automat, aici putem să vorbim şi despre eliminarea examenului de admitere la liceu în mod separat, să fie reglementată mult mai bine diversitatea”, a susținut Miruna Croitoru, preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, citată de TVR.

În schimb, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a vorbit despre o eventuală pilotare a examenului, în următorii patru ani: „Nu vor intra în vigoare imediat, ci vor fi valabile pentru cei care intra în clasa a cincea în anul școlar următor și cu cei care intră în clasa a noua, începând cu anul școlar 2024-2025. Până vor intra ele în vigoare, adică în 4 – 5 ani, avem timp să și pilotăm pentru a ajunge la cele mai bune variante”.

Lege în favoarea plagiatorilor

Liga Studenților din Iași a explicat, la rândul ei, problemele din Legea Învățământului Superior: „În forma în care au fost votate (n.r. Legile Educației), nici măcar studenții nu vor mai avea dreptul de a sesiza problemele din universitați, rectorii vor căpăta imunitate și nu vor mai putea fi trași la răspundere și revocați din funcție în situația în care încalcă legea, mecanismele de sesizare și sancționare a fraudelor academice vor fi relaxate spre folosul plagiatorilor, iar rectorii actuali vor ramâne „pe veșnicie” în conducerea universitaților””.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:01 - Marcel Ciolacu: Sunt julit și mușcat foarte mult pe partea dreaptă, dar eu folosesc foarte bine și piciorul stâng, și mâna stângă, sunt foarte intacte. Am ficat și duc. M-aș fi așteptat la altfel de campanie, dar o ducem și pe asta (VIDEO)
12:45 - Marcel Ciolacu, despre convorbirea cu Donald Trump: „Au fost vreo 20 de minute de discuții și urmează în perioada următoare să mai avem” / Ce a spus despre reacția lui Nicolae Ciucă (VIDEO)
12:37 - O româncă stabilită în Germania a șocat întreg internetul. Cu cât este plătită la un fast food, după opt ani de muncă
12:34 - Cristian Seidler (USR): „Elena Lasconi are șansa reală de a intra în turul doi” (VIDEO)
12:30 - Marcel Ciolacu a izbucnit în râs când a fost întrebat despre discuțiile dreptei: „Aia cu Geoană îmi place de mor! După ce ai fost cinci ani președintele PSD și în toate funcțiile propus de PSD, deodată a devenit candidat de dreapta” (VIDEO)
12:19 - Jumătate de țară sub Cod galben de ninsori și intensificări ale vântului
12:17 - Românul arestat în Niger și acuzat că e spion al serviciilor externe franceze a fost eliberat
12:14 - Rafael Nadal și-a luat adio de la lumea tenisului profesionist: „Vreau să fiu ţinut minte ca băiatul care şi-a îndeplinit visele”
11:54 - Ionuț Pucheanu: Avantajul lui George Simion față de Elena Lasconi se va concretiza și mai mult pe voturile din diaspora / PSD a înțeles că atâta timp cât nu va fi un val de ură avem o șansă reală (VIDEO)
11:43 - Gheorghe Falcă (PNL): „Duminică așteptăm ca oamenii să aleagă omul care poate să le dea o încredere și o intenție pozitivă de vot”