Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator îi solicităministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, o practică „unitară” în ceea ce privește vaccinarea cadrelor medicale.Aceștia spun căeste o acțiune „mult prea importantă” pentru a fi tratată „heirupist”.
„Anunţul despre vaccinare s-a făcut prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică, dar maniera a fost neunitară. Au existat judeţe în care nu s-a făcut anunţul sau s-a făcut trunchiat, doar către o parte a medicilor de familie, ceilalţi furnizori fiind complet uitaţi (vezi Bucureşti, Ilfov, Prahova, etc)”, potrivit unui comunicat al acestei asociaţii, conform Agerpres.
„Considerăm că acţiunea de vaccinare a personalului medical împotriva SARS-COV2 este mult prea importantă pentru a fi tratată în acest mod heirupist, fiind necesară o abordare mult mai aplicată pentru a obţine rezultatele dorite. (…) Vă solicităm elaborarea unei practici unitare la nivelul ţării care să poată garanta atât eficienţa măsurii, cât şi transparenţa acesteia”, a transmis asociaţia.
Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator a venit cu câteva propuneri: stabilirea unui termen realist pentru colectarea datelor (de exemplu, 30 noiembrie); crearea la nivelul fiecărei DSP a unei adrese de mail dedicate, afişată la loc vizibil pe site-ul acestora, preferabil pe homepage, eventual cu link, şi pe pagina www.ms.ro; afişarea pe site-urile DSP a formularelor de catagrafie, cu menţionarea expresă în acestea a celor care refuză vaccinarea.
„Solicităm aceste lucruri deoarece este evident că la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică nu există baze de date actualizate cu datele de contact ale tuturor furnizorilor de servicii de sănătate din judeţele respective, deşi la nivelul RUCM ar trebui să fie înregistraţi cu toţii”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.