Asociația Magistraților din România, reacție dură după mesajele de susținere pentru Dragnea: Nesocotesc independența judecătorului

Asociația Magistraților din România, reacție dură după mesajele de susținere pentru Dragnea: Nesocotesc independența judecătorului
Foto: coltuc.ro

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) intervine în scandalul provocat de condamnarea lui Liviu Dragnea, în primă instanță, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare. AMR atrage atenția, printr-un comunicat de presă, că prin declarațiile de susținere ale unor politicieni la adresa liderului PSD se nesocoteşte principiul constituţional al independenţei Justiţiei şi judecătorului, informează Agerpres.

„Astfel cum a precizat în repetate rânduri, Asociaţia Magistraţilor din România subliniază şi acum că mutarea actului de judecată din instanţe în spaţiul public prin expunerea mediatică excesivă, determinată de comentarii ale politicienilor, nesocoteşte principiul constituţional al independenţei Justiţiei şi judecătorului. Cauzele cu care instanţele sunt învestite nu se soluţionează nici prin declaraţiile politicienilor, nici în stradă. Competenţa de soluţionare îi revine completului de judecată legal învestit. Deşi, în comunicatul de presă din 11 iunie 2018, Asociaţia Magistraţilor din România a arătat în mod ferm că este inacceptabil ca persoane ce ocupă funcţii de conducere la vârful statului român să îşi folosească influenţa pentru a pune presiune asupra judecătorilor chemaţi să soluţioneze cauze în care aceştia sunt judecaţi, AMR observă că, din păcate, în ultimele zile, reacţiile de acest gen nu numai că nu au încetat, ci vin în cascadă. O serie de politicieni cu importante funcţii în stat, pornind de la vârful ierarhiei, au găsit de cuviinţă să comenteze hotărârea de primă instanţă pronunţată ieri, 21 iunie 2018, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la liderul partidului de guvernământ. Iar aceste comentarii conţin, în sine, afirmaţii ce lovesc în principiul independenţei Justiţiei şi judecătorului, punând presiune pe magistraţii instanţei supreme”, se arată în comunicatul citat.

Magistrații îi critică pe politicienii care au făcut astfel de declarații, precizând că ei ar trebui să fie primii care să respecte separaţia puterilor şi a cooperarea loială a acestora.

„În ultimele două zile, am văzut, la vârful ierarhiei politico-executive şi nu numai, declaraţii potrivit cărora decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arată că modul în care se aplică în România legea este încă sub influenţa ‘arbitrariului’, că decizia este ‘politizată’, fiind răspunsul ‘vindicativ’ la presiunea străzii, că decizia este ‘aberant de nedreaptă’ şi nu are nimic de-a face cu faptele şi lucrările dosarului, că a pus în balanţă ‘oameni, şi nu fapte’, că nu va putea rămâne după judecarea apelului! Asemenea afirmaţii făcute de persoane care ar trebui să fie primele în respectarea separaţiei puterilor şi a cooperării loiale a acestora, aduc în discuţie, într-o manieră nepermisă, locul şi rolul Justiţiei într-un stat de drept. AMR notează faptul că aceste reacţii, a căror gravitate nu poate fi negată, arată şi lipsa de profesionalism a autorilor lor, dat fiind că vin înainte de orice motivare a deciziei, de către instanţa supremă, adică anterior de a i se da completului de judecată posibilitatea (legală!) de a-şi argumenta soluţia. Or, comentariile ‘în orb’ cu privire la aplicarea legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu fac decât să adâncească prăpastia gravităţii acuzelor de arbitrariu, politizare, răspuns vindicativ, nedreptate aberantă, aduse celei dintâi instanţe a ţării! De asemenea, reacţiile triumfaliste, de mulţumire publică faţă de o hotărâre nemotivată şi nedefinitivă au acelaşi efect”, au mai transmis reprezentanții AMR.

Reacția magistraților vine după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat, referitor la condamnarea lui Liviu Dragnea, că ”decizia instanţei de judecată (…) arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influenţa arbitrariului”.

La rândul său, ministrul de Interne, Carmen Dan a susținut că hotărârea judecătorilor este „una politizată”.

Liviu Dragnea a fost condamnat joi, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)