Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a depus miercuri, la Curtea de Apel Constanţa, o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului României, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi a Ministerului Dezvoltării Regionale (MDR).
Elevii sunt nemulțumiți de faptul că nu li se deconteazătransportulcătre şcoală, potrivit ct100.ro.
Transportul școlar este o problemă la nivel nașional. elevii de la sat care fac naveta la liceele din orașele apropiate sunt nevoiți deseori să facă autostopul. La fel ca elxandra li Luiza, fetele ucise la Caracal.
„Încă din 2016, elevii din România s-au aflat în imposibilitatea decontării cheltuielilor de transport, fiindu-le încălcat dreptul prevăzut la art. 84, alin. (3) și (3^1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 din cauza apariției tarifelor maximale impuse operatorilor de transport județean pentru abonamentele elevilor sub forma unor obligații de serviciu public, dar fără acordarea unor compensații. Astfel, din cauza acestui fapt, aceștia nu respectau tarifele, iar elevii nu puteau deconta facturile primite la licee, fiind invocate diferențele de tarif dintre lege și realitate.”,spun membrii AEC.