Asasinul lui Bin Laden, Robert O’ Neill, sosit joi la București, le-a vorbit românilor despre ce înseamnă sa fii cu adevărat un lider, în cadrul unei conferințe, informează B1 TV.
Evenimentul intitulat AMERICAN Heroes este primul dintr-o serie de conferințe pe teme de leadership, educație, sport și inovație. Organizatorii, McCann WorldGroup România și Thiess Holding, l-au invitat pe Rob O’ Neill, un fost membru al forţelor speciale din Marina Statelor Unite să participe la eveniment.
O’ Neill este unul dintre cei mai premiaţi veterani americani cu peste 400 de misiuni în trupele speciale. Americanul a devenit celebru în noiembrie anul trecut, când a spus că el este cel care l-a împușcat pe Osama bin Laden în timpul unui raid din 2 mai, 2011.
“Directorii români vor învăţa ceea ce am învăţat noi, ca puşcaşi marini, în luptă şi în timpul pregătirilor pentru luptă: totul funcţionează mai bine când echipa lucrează împreună şi moralul este ridicat. Echipa va avea o rată mai ridicată de succes dacă toată lumea crede în misiune”, a spus O’Neill.
Acesta nu a fost însă singurul invitat important la evenimentul din Capitală. La conferință a fost prezent un alt american cu o carieră militară importantă. Este vorba despre contraamiralul Scott Moore, care a condus forţele navale de elită în unele dintre cele mai periculoase misiuni.