EXCLUSIV // Reprezentanții Academiei Române au subliniat, pentru B1.RO, că ar fi de o „importanță majoră” ca manuscrisele marelui scriitor Mircea Eliade, care vor fi scoase la licitație la jumătatea lunii decembrie, să ajungă în posesia celui mai înalt for de știință și cultură din România, dar recunoaște că nu există fonduri prevăzute în acest sens. Anunțul a fost făcut de treifiguri marcante de la vârful prestigioasei instituții, președintele Ioan-Aurel Pop și vicepreședinții Răzvan Theodorescu și Eugen Simion. Niciunul dintre ei nu știa despre licitație până la momentul discuției cu reporterul B1.RO.
Declarația celor trei oameni de știință vine în contextul în care Eugen Ciurtin, doctor în istoria religiilor, a anunțat că manuscrisele lui Mircea Eliade vor fi scoase la licitație, în ultima lună a anului 2019. Istoricul a lansat un apel către scena culturală românească, avertizând că, dacă scrierile nu sunt recuperate, există posibilitatea ca ele „să nu poată fi consultate alte decenii la rând de nimeni”.
„Nu știu nici ce mai înseamnă că funcționează încă un minister al Culturii, nu știu ce mai înseamnă că există intelectuali publici obligați moral să se pronunțe, ca și foruri competente, arhive publice și biblioteci publice îndrituite la un drept de preemțiune, ca să-și justifice existența adăpostind un astfel de patrimoniu. Biblioteca sa pariziană adusă la jumătatea anilor 1990 la defunctul Institut de studii orientale ‘Sergiu Al-George’ (inexistent din 2007?) a fost ultima dată reperată într-un sediu marginal de poștă, depozitată în cutii și complet inaccesibilă cercetătorilor. Mai există sau va fi scoasă curând la licitație?”, a fost semnalul de alarmă tras de Eugen Ciurtin.
Academia Română, „în ciuda a ceea ce se spune, nu este o instituție bogată”, spune președintele Ioan-Aurel Pop
Cu toate acestea, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a explicat, pentru B1.RO, că, deși „se străduiește să achiziționeze valorile neamului”, instituția nu este una „bogată”.
„Nu am avut informația asta, sigur Academia achiziționează sau primește ca donații manuscrisele importante care dau contur culturii române. Dacă o să aflu amănunte firește că o să încercăm, Academia Română în ciuda a ceea ce se spune nu este o instituție bogată, dar se strădiuiește să achiziționeze acele valori ale neamului care trebuie să aibă un loc important în Biblioteca Academiei Române sau în alte locuri care servesc drept panteon al culturii române. Nu avem fonduri speciale, de câte ori apare câte o ocazie apelăm la fondul curent al donatorilor, adică la cei care sunt binefăcători ai Academiei și unde avem un fond care poate fi folosit și pentru asemenea scopuri. Dar nu avem o parte precisă din buget care să fie alocată acestor lucruri pentru că încă suntem foarte mult încurcați cu recuperări de bunuri ale Academiei cu plata unor case de avocatură care ne ajută la asta și nu avem cum”, a declarat pentru Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Rectorul Universității Babeș-Bolyiai din Cluj-Napoca a scos în lumină că, cel mai recent, Academia Românăa încercat să cumpere două seturi de manuscrise ale marelui istoric și critic literar Paul Zarifopol și ale politicianului Ion Ghica.
„A fost o încercare de obținere a unor manuscrise care au aparținut lui Ion Ghica și nu știu cum s-a finalizat și altele care au aparținut lui Paul Zarifopol. Noi ne preocupăm urmărim și la Casele de Licitații când apar, dar Academia Română fiind cel mai înalt for de consacrare a valorilor de regulă primește donații, și asta primim în fiecare lună de la familiile marilor creatori de valori, pentru că se păstrează cel mai bine în patrimoniul Academiei. Dacă este vorba de manuscrise mai ales, la Biblioteca Academiei. Este cea mai bogată bibliotecă din țată din acest punct de vedere. Noi suntem obligați și prin lege să asigurăm și temperaturile potrivite și să ferim manuscrisele de anumite păgubiri pe care le-ar putea suferi și din timp în timp vin echipe de specialiști care veghează să fie climatul potrivit. Ele sunt consultate zilnic’’, a mai spus președintele Academiei.
Eugen Simion nu crede nici el în șansele Academiei de a cumpăra manuscrisele lui Eliade
Eugen Simion, președinte al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, s-a arătat și el destul de „pesimist” în ceea ce privește capacitatea Academiei Române de a achiziționamanuscrisele. Statul român al ultimilor ani, spune academicianul, „nu s-a îndesat să cumpere cu bani asemenea lucruri”.
„Sunt pesimist pentru că, fiind 12 ani în fruntea Academiei, niciodată statul român nu s-a îndesat să cumpere cu bani asemenea lucruri. Încă o dată, manuscrisele lui Cioran, cumpărate de un om de afaceri, datorită bunătății acestui om de afaceri au ajuns la biblioteca Academiei. A fost singurul meu succes în această problemă”, a declarat, pentru B1.RO, Eugen Simion.
La licitație este scos inclusiv buletinul de înscriere la Biroul populației, 1932, al lui Mircea Eliade, cu preț de pornire 500 euro
Director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române, Eugen Simion subliniază că aducerea operelor în biblioteca instituției ar fi esențială pentru perpetuarea valorilor culturale românești. Chiar și așa, el se întreabă retoric „cu ce bani și cine se ocupă de acest lucru”.
„De o importanță majoră, dar cu ce bani și cine se ocupă de acest lucru. Normal ar fi să ajungă la Academie, dar Academia nu are bani să le cumpere. Deci când le-am cumpărat pe ale lui Cioran, le-am obținut eu cu cel care le cumpărase și le-a donat, un om de afaceri român. Acum nici nu știam de lucrul acesta. Normal ar fi să ajungă la Academie, dar pe cine puteți convinge dumneavoastră, pe ministru, să le cumpere și să le doneze bibliotecii Academiei”, a mai adăugat academicianul.
Răzvan Theodorescu crede, totuși, că se mai poate face ceva pentru achiziționarea manuscriselor
Totuși, Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, a fost ceva mai optimist. Academicianul a explicat, pentru B1.RO, că, chiar în ședința de mâine, va pune această chestiune pe masa prezidiului, pentru că instituția este „prima interesată de achiziționarea unor asemenea manuscrise”.
„Evident. Dacă este vorba de așa ceva, suntem interesați pentru a avea manuscrisele lui Eliade la Academie. E adevărat că eu știu că am și văzut cu ochii mei manuscrisele lui Eliade, care sunt în posesia Bibliotecii Metropolitane București, de pildă. Mă rog, acolo sunt în siguranță. Important este să nu ajungă într-o zonă privată. În primul rând, pe noi, Academia Română, nimeni nu ne-a sesizat nimic despre acest lucru, dar vă spun pe loc că Academia este prima interesată de achiziționarea unor asemenea manuscrise.
Chiar mâine noi avem o ședință a prezidiului Academiei și voi cere să fim informați. În primul rând, Academia este interesată de acest lucru”, a declarat Răzvan Theodorescu.