Costel Nazare, primarul comunei Concești, aflată în județul Botoșani i-a făcut cadou fiicei sale aflată în ultimul an de liceu, un bolid cu care să se fălească pe rețelele de socializare.
Tânăra s-a lăudat cu noua mașină prin mai multe poze pec are le-a pus pe o rețea de socializare. În poza pe care a pus-o atunci când conducea, se pare că aceasta avea câțiva kilometrei peste limita de viteză admisă în localitate și nu purta nici centura de siguranță.
Se pare că edilul era supărat că fiica sa îi folosea prea des mașina, un Audi Q5, așa că i-a luat fetei o altă mașină, un Audi Q3.
Potrivit botosaneanul.ro, ambele mașini ar fi fost cumpărate din salariul de la Primărie.
Nazare a devenit celebru după ce a anunțat un plan în care dorește să cumpere case abandonate sau nefinalizate la el în comună și să le refacă pentru cei care doresc să locuiască în Concești. Practic acesta dorește să dea case gratuite tuturor celor care doresc să se mute la el în comună.